Beneficiarii serviciilor sociale acordate de Serviciul Social „Serviciul social acordat în comunitate, destinat persoanelor adulte” sunt:

 

  • familii cu venituri reduse aflate în situaţii de dificultate, cu domiciliul/reședința în Municipiul Slobozia.

 

Serviciul social acordat în comunitate, destinat persoanelor adulte”:

 

  • Elaborează şi aplică o procedură proprie de accesare a serviciului;
  • Ține evidenţa beneficiarilor și înregistrează beneficiarii într-un Registru de evidenţă a beneficiarilor;
  • Asigură arhivarea documentelor de evidenţă a beneficiarilor;
  • Elaborează şi utilizează o procedură proprie privind încetarea acordării serviciilor către beneficiar.

 

Procedura de accesare a serviciului precizează, după caz:

 

  • actele necesare
  • instrumentele de lucru
  • criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor
  • decizia de accesare a serviciului
  • modalitatea de încheiere a contractului de furnizare servicii și modelul acestuia

 

  1. a) acte necesare:
  • copii după acte de identitate, acte de stare civilă;
  • copii după acte medicale care să ateste starea de sănătate;
  • certificat de încadrare în grade de dizabilitate (dacă este cazul);
  • acte care să ateste situația veniturilor familiei;
  • orice alt act, la solicitarea personalului de specialitate, necesar acordării de servicii sociale.

 

  1. b) instrumente utilizate de asistentul social la evaluarea cazului social și întocmirea dosarului social în vederea asistării:

 

  • cererea pentru acordarea de servicii sociale;
  • fișa de identificare a cazului
  • fișa de evaluare inițială
  • fișa de deschidere a cazului
  • fișa beneficiarului
  • dispoziție de includere în serviciu social
  • raportul de anchetă socială din care să reiasă situația socio-economică a familiei
  • contractul de furnizare a serviciilor sociale
  • planul personalizat de intervenție
  • chestionar pentru măsurarea gradului de satisfacție a beneficiarului
  • raportul de monitorizare/evaluare a cazului
  • fișa de închidere a cazului
  • dispoziție de excludere din serviciu social
  • raportul de monitorizare post-servicii

 

  1. c) criterii de eligibilitate ale beneficiarilor:

 

  • familii aflate în dificultate, cu venituri reduse din Municipiul Slobozia

 

  1. d) decizia de accesare a serviciului:

 

Admiterea beneficiarului se realizează prin cererea directă a acestuia sau prin transmiterea/referirea de la alte servicii comunitare.

Cererea sau, după caz, Fișa de semnalare a cazului, se va depune la sediul Serviciului Social din Slobozia, str. Viilor, nr. 40, jud. Ialomița, unde va fi înregistrată în Registrul de evidentă a solicitanților.

Personalul Serviciului Social înregistrează beneficiarii într-un registru de evidenţă a beneficiarilor în care menţionează: numele şi prenumele beneficiarului, data naşterii, seria şi numărul cărţii de identitate, adresa de domiciliu/rezidenţă, data şi ora la care a fost accesat serviciul (sau s-a efectuat intervenţia/s-a acordat măsura de sprijin), activitatea desfăşurată sau tipul de intervenţie/de suport acordat, semnătura beneficiarului.

După înregistrare, un profesionist din cadrul Serviciului Social, realizează evaluarea inițială a solicitantului, completând ulterior Fișa de evaluare inițială.

În cazul aprobării cererii, se va emite o dispoziție de admitere, semnată de către coordonatorul serviciului social.

În cazul în care se constată că serviciile oferite nu răspund nevoilor solicitantului, acesta este orientat către servicii corespunzătoare nevoilor sale.

În cazul respingerii cererii, se va comunica acest lucru în scris, persoanei care a formulat cererea, indicându-se motivele respingerii.

Dispoziţia de oferire de servicii sau răspunsul de respingere a cererii, vor fi comunicate solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii sale.

 

  1. e) modalitatea de încheiere a contractului de furnizare de servicii şi modelul acestuia:

 

În baza dispoziției de admitere, coordonatorul Serviciului Social va încheia cu solicitantul un contract de furnizare a serviciilor sociale.

Modelul contractului de furnizare a serviciilor sociale este cel aprobat prin Ordinul nr.73/01.03.2005 al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Un exemplar al procedurii de accesare a serviciului, pe suport de hârtie, cât și modelul contractului de furnizare servicii sunt disponibile la sediului serviciului social.

Serviciile de consiliere și informare pot fi furnizate pe loc, şi fără evaluarea nevoilor persoanei, în funcţie de tipul de intervenţie. În aceste situații sunt suficiente înregistrarea persoanelor în Registrul de evidenţă cu menționarea acestui aspect.

Pentru beneficiarii cu care s-au încheiat contracte de furnizare de servicii sociale, personalul serviciului întocmeşte un Registru separat de evidenţă a beneficiarilor în care menţionează: numele şi prenumele beneficiarului, vârsta acestuia, numărul contractului de furnizare servicii şi data încheierii acestuia.

Registrul/registrele de evidenţă a beneficiarilor sunt disponibile la sediul serviciului social, precum şi contractele de furnizare de servicii în original.

Registrele de evidenţă a beneficiarilor şi contractele de furnizare servicii se arhivează la sediul serviciului social pe o perioadă prevăzută în Nomenclatorul arhivistic al furnizorului, confirmat de Comisia de Selecţionare din cadrul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale.

Serviciul Social întocmeşte o listă a Registrelor de evidenţă a beneficiarilor şi a contractelor de furnizare servicii arhivate, pe suport de hârtie sau electronic. În listă se înregistrează numărul registrului de evidenţă a beneficiarilor şi/sau numărul contractului de furnizare servicii şi data arhivării acestora.