Istoric

Evenimente Istorice

Viaţa bisericească în Bărăgan înainte de înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor

Răspândirea creştinismului pe actualul teritoriu românesc, a cărui origine este legată de misiunea sfântului apostol Andrei, a fost un proces ce a început aproape concomitent cu romanizarea populaţiei nord-dunărene. Centrele creştine cele mai importante vor fi situate în oraşele de pe Dunăre şi în zona pontică, unde sunt atestate scaune episcopale încă din primele secole creştine. Învăţătura creştină prezentă şi din ce în ce mai vie aici va fi făcută cunoscută, în mod natural, prin contactul comercial, prezenţa garnizoanelor romane, din care făceau parte şi militari creştini, şi, în general, relaţiile interumane dintre locuitorii din nordul şi sudul Dunării.

Atestarea unor scaune episcopale în zona Dobrogei, precum şi în cetatea Durostorum, pe malul sudic dunărean, unde s-au descoperit, de altfel, numeroase mărturii ale unei intense vieţi creştine, presupune, folosind argumentele dreptei judecăţi, o cunoaştere şi chiar o prezenţă timpurie a creştinismului şi în nord, pe teritoriul actual al Bărăganului.

De altfel, după retragerea romană şi începutul succesiunii migraţiei de popoare barbare, ţinuturile nord dunărene, inclusiv zona Bărăganului, deveniseră deja reperul spaţial al romanităţii daco-moesice, în esenţa ei creştină. Pătimirea Sfântului Sava Gotul (document din anul 374) demonstrează că în zona Buzăului, deci în vecinătatea actualului judeţ Ialomiţa, existau numeroase comunităţi amestecate de creştini şi păgâni, iar opaiţul de bronz cu cruce descoperit în localitatea Luciu (judeţul Ialomiţa), datat din secolele V-VI, presupune deja, fără dubii, existenţa unei vieţi creştine ce se desfăşura în această zonă. Descoperirile arheologice de pe teritoriul de astăzi al judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi au pus în evidenţa, de asemenea, prezenţa a peste treizeci de aşezări stabile pe vechile vetre de locuire (Călăraşi, Coslogeni, Pietroiu, Borduşani, Piua Pietrii, Ţăndărei. Slobozia), datând din secolele VIII-X, dovadă că în această perioadă procesul de formare a poporului şi limbii române se încheiase.

Recucerirea bizantină a Dobrogei şi Bulgariei din secolul al X-lea readuce această zonă în atenţia cronicilor, care consemnează faptul că mai mulţi conducători locali din stânga Dunării vin să se închine împăratului Ioan Tzimiskes (969-976), pe când acesta se afla la Durostorum. Puternica influenţă militară asupra teritoriilor româneşti a însemnat şi o intensificare a răspândirii civilizaţiei bizantine în stânga fluviului, dovedită prin numeroase obiecte din această perioadă descoperite în apropiere de Călăraşi. Construcţia cetăţii bizantine din ostrovul Păcuiul lui Soare, identificată de unii istorici cu oraşul Vicina, a continuat să existe până în secolul al XV-lea, fiind stăpânită şi de Mircea cel Bătrân, împreună cu cetatea Dobrogei, inclusiv cetatea Durostorum. Tot de aici, ar fi putut veni pe scaunul de mitropolit al Ţării Româneşti şi sfântul mitropolit Iachint, primul întâistătător al Mitropoliei Ungrovlahiei.

Deşi mai degrabă spaţiu tranzitiv, zona Bărăganului a dezvoltat totuşi aşezări, al căror caracter a fost preponderent comercial. În special, Târgul de Floci (în apropierea localităţii Giurgeni, jud. Ialomiţa), situat la vărsarea râului Ialomiţa în Dunăre, va deveni la un moment dat cel mai important port dunărean al Ţării Româneşti, după ce Brăila, Giurgiu sau Turnu vor cădea sub stăpânire turcească. Baza arheologică deschisă aici a identificat deja ruinele a trei biserici ortodoxe, iar documentele menţionează existenţa unui număr însemnat de preoţi, dintre care doi protopopi. Unul dintre cei din urmă, protopopul Neagoslav, apropiat şi bun colaborator, poate chiar rudă cu Mihai Viteazul, a fost o figură importantă în timpul primei uniri a ţărilor române realizate de marele domnitor şi unul dintre contribuitorii la apariţia primelor tipărituri coresiene. Tot aici a fost atestată şi existenţa Mânăstirii Flămânda, ridicată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, ce a fost închinată Mânăstirii athonite Iviron.

În perioada feudală, numeroase documente menţionează localităţi din partea de răsărit a Câmpiei Munteniei, precum satul Hagieni, închinat Mânăstirii Cozia, care în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân stăpânea mai multe sate din această zonă, amplasate pe linia Dunării, cu vamă din peşte şi miere. Într-un hrisov, emis la 15 ianuarie 1467 de domnitorul Radu cel Frumos, sunt menţionate satele Stelnica, Borduşani, Făcăieni şi Vlădeni ca puncte de încărcare a producţiei piscicole. Începând din secolul al XVI-lea, sunt amintite şi alte localităţi amplasate pe văile Ialomiţei şi ale Dunării, între care Feteşti, Lichireşti (Călăraşi), Vaideei, Slobozia şi Ţăndărei.

Importanţa acestei zone, în contextul organizării administrative a Ţării Româneşti era însă nu numai economică, ci şi politică, întrucât a constituit deseori o pavăză împotriva otomanilor şi tătarilor ce veneau pe aici, din sudul Dunării, în acţiuni de brigandaj. Domnitori precum Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Radu Mihnea, Şerban Cantcuzino, Constantin Brâncoveanu şi alţii asemenea lor s-au îngrijit de întărirea administrativă, dar şi strategică şi militară a acestor locuri, esenţiale pentru apărarea independenţei şi menţinerii fiinţei materiale şi spirituale româneşti. Vicisitudinile istorice, climatul dificil şi munca grea a câmpului nu au înfricoşat însă pe locuitorii de aici, care şi-au clădit tenacitatea lor pe credinţa şi nădejdea în Dumnezeu.

De aceea, în mijlocul Bărăganului, voievodul Matei Basarab (1632-1654) va reconstrui din temelie, la Vaideei (Slobozia), mânăstirea postelnicului Ianache Caragea, pe care a întărit-o cu ziduri puternice de apărare, făcând din ea un centru strategic. Deşi întreţinută şi anterior prin evlavia credincioşilor, Matei Basarab va fi un adevărat ctitor, înzestrând-o cu odoare şi cărţi bisericeşti şi, dovadă a atenţiei deosebite pe care i-o atribuia, a participat la slujba de sfinţire, ce a avut loc la 8 noiembrie 1647, alături de alţi membri ai familiei domnitoare şi mari boieri ai ţării. Mânăstirea Slobozia va deveni, de acum înainte, simbolul cel mai însemnat al pietăţii locuitorilor Bărăganului. În vizita sa în Ţara Românească, patriarhul Macarie al Antiohiei va trece, în septembrie 1658, pe la Mânăstirea lui Ianache de la Slobozia, pe care însoţitorul său, diaconul Pavel de Alep, chiar o descrie ca fiind „înconjurată de ziduri mari de piatră ca un castel”. Treptat, acest aşezământ monahal este înzestrat cu moşii şi va avea şi două metocuri: Mânăstirea Apostolache (jud. Buzău) şi Schitul Cuiburi (jud. Ialomiţa), tot în cadrul său funcţionând şi o şcoală în care se pregăteau viitorii preoţi. Ulterior, mânăstirea va trece prin transformări structurale, datorită unor cataclisme naturale ce îi vor afecta construcţia şi apoi va fi refăcută din temelie. O lungă perioadă va deveni biserică de enorie, până la restaurarea ei ca aşezământ monahal, după înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

Existenţa unei vieţi creştine intense în aceste locuri şi a unei majorităţi ortodoxe a făcut ca Bărăganul să fie permanent sub jurisdicţia bisericească a ierarhilor ortodocşi, chiar dacă o episcopie nu a fost niciodată înfiinţată pe aceste locuri, în lipsa unei demografii constante, precum şi a vulnerabilităţii zonei.

Cu siguranţă că din vechime preoţii şi bisericile de aici au stat la început sub autoritatea episcopilor din Tomis, apoi a ierarhilor de la Vicina, pentru ca, după 1359, când sfântul mitropolit Iachint a fost mutat la Curtea de Argeş ca întâistătător al Ţării Româneşti, el şi ceilalţi mitropoliţi care i-au urmat aveau să-şi exercite jurisdicţia peste întreaga Muntenie, inclusiv asupra Bărăganului şi Dobrogei.

În 1923, s-a înfiinţat Episcopia Constanţei care a primit şi judeţul Ialomiţa, desprins din Arhiepiscopia Bucureştilor. În aprilie 1950, după ce Episcopia Constanţei a fost unită cu Episcopia Galaţilor sub denumirea de Episcopia Dunării de Jos, judeţul Ialomiţa a intrat sub jurisdicţia Episcopiei Buzăului, pentru ca, la 1 ianuarie 1951, să revină la Arhiepiscopia Bucureştilor. Judeţul Călăraşi, înfiinţat în 1981, a intrat de la început sub aceeaşi ascultare canonică.

În anul 1994, în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi se aflau patru protoierii, situate în Slobozia, Urziceni, Călăraşi şi Olteniţa, aflate sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor

Noua situaţie apărută după căderea comunismului, când necesitatea revigorării vieţii bisericeşti a devenit un imperativ, a făcut ca prima eparhie nou înfiinţată în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, după aproape jumătate de secol, să fie Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.

Dincolo de necesitatea pastorală a existenţei unei eparhii în aceste locuri, prin înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor era recunoscut aportul milenar al tradiţiei creştine, tăriei credinţei ortodoxe şi pietăţii locuitorilor Bărăganului în viaţa Bisericii noastre strămoşeşti şi a poporului român. Astfel, în şedinţa din 22 iunie 1993, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor a luat în discuţie cererea preoţilor şi credincioşilor din cadrul protoieriilor judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, privind înfiinţarea unei episcopii şi numirea aici a unui ierarh.

Motivele cererii porneau de la considerente de ordin istoric şi conţineau propuneri de îmbunătăţire ale activităţii pastoral-misionare şi de promovare a educaţiei moral-religioase pentru păstrarea şi consolidarea credinţei ortodoxe. Întrucât argumentele erau susţinute şi de autorităţile locale de stat, care s-au oferit să asigure posibilităţi corespunzătoare pentru buna funcţionare a viitoarei episcopii, Consiliul Eparhial s-a declarat de acord cu înfiinţarea unei episcopii locale pentru judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, de care să aparţină Protoieriile Slobozia, Urziceni, Călăraşi şi Olteniţa.

Sfântul Sinod, în şedinţa sa de lucru din 6-8 iulie 1993, luând în examinare adresa Arhiepiscopiei Bucureştilor nr. 2743/1993, privind propunerea Consiliului Eparhial al acesteia, de înfiinţare a unei eparhii în Câmpia Bărăganului, a hotărât, în urma analizei făcute de Comisia canonică, juridică şi pentru disciplină, înfiinţarea unei noi episcopii pentru judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, cu denumirea Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, încadrată în jurisdicţia canonică a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, urmând ca reşedinţa să fie stabilită după cunoaşterea exactă a situaţiei pe plan local.

Hotărârea Sfântului Sinod privind înfiinţarea unei episcopii cuprinzând judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, ca sufragană a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, a fost comunicată Arhiepiscopiei Bucureştilor cu adresa Cancelariei Sfântului Sinod nr. 4176/1993. Totodată, hotărârea sinodală a fost adusă şi la cunoştinţa preoţilor şi credincioşilor printr-un comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, publicat în Vestitorul Ortodoxiei (anul V, nr. 98-99 din iulie 1993), periodic al Patriarhiei Române, care a fost reprodus şi de ziarele centrale şi a fost citit şi la posturile naţionale de radio şi televiziune.

Vestea înfiinţării pentru prima oară a unui centru eparhial în Bărăgan a fost primită cu bucurie de clerul şi credincioşii din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, care erau contemporani unui eveniment istoric, acela de a fi martorii aşezării unui scaun vlădicesc pentru prima dată în aceste locuri.

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor s-a întrunit în şedinţă extraordinară în ziua de 2 septembrie 1993 şi a luat în discuţie adresa Cancelariei Sfântului Sinod nr. 4176/1993, privind înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, aprobată de Sfântul Sinod la propunerea Consiliului Eparhial. În urma dezbaterilor şi pe temeiul articolului 94 (litera m), din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor, procedând în spiritul hotărârii sinodale, a confirmat înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor şi i-a stabilit reşedinţa în municipiul Slobozia, unde fuseseră asigurate între timp condiţii corespunzătoare pentru reşedinţa episcopală.

În continuare, potrivit procedurilor statutare, hotărârea Sfântului Sinod de înfiinţare a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, confirmată de Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi adusă la cunoştinţa Cancelariei Sfântului Sinod, cu adresa acestei eparhii nr. 5996 din 22 septembrie 1993, a fost supusă Adunării Naţionale Bisericeşti, convocată în şedinţă extraordinară la 5 octombrie 1993.

Luând în considerare că hotărârea sinodală a fost confirmată de Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor, în şedinţa sa din 2 septembrie 1993, care a stabilit şi întinderea teritorială a noii episcopii, precum şi reşedinţa episcopului, şi pe temeiul prevederilor articolului 7, alin. 2, şi articolului 20 (litera e) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi articolului 59, (litera e) din Regulamentul organelor centrale din Patriarhia Română, Adunarea Naţională Bisericească a aprobat înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, cu reşedinţa la Slobozia, ca sufragană a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, având jurisdicţie asupra judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi.

Alegerea Adunării Eparhiale a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor

În urma Deciziei Patriahale nr. 8/1993, comunicată Arhiepiscopiei Bucureştilor cu adresa Cancelariei Sfântului Sinod nr. 6227/1993, s-a stabilit data de 9 decembrie 1993 pentru alegerea membrilor clerici şi mireni în Adunarea Eparhială a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Biroul Electoral Eparhial, care urma să coordoneze pregătirile alegerilor şi să rezolve eventualele situaţii inopinate din timpul lor, a fost stabilit la Arhiepiscopia Bucureştilor, potrivit articolului 69 din Regulamentul organelor deliberative.

Prin ordinul circular nr. 6790/1993 al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor s-a adus la cunoştinţa tuturor parohiilor şi filiilor din cuprinsul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor atât componenţa nominală a celor zece circumscripţii electorale, data alegerilor, cât şi localităţile stabilite pentru întrunirea colegiilor electorale şi preşedinţii acestora, dimpreună cu toate dispoziţiile regulmentare privind desfăşurarea alegerilor eparhiale.

În urma alegerilor, desfăşurate în bună rânduială în ziua de 9 decembrie 1993, au fost desemnaţi cei 30 de membrii (10 clerici şi 20 de mireni) în Adunarea Eparhială a Sloboziei şi Călăraşilor şi s-au completat totodată şi locurile de membrii rămase vacante în organele eparhiale ale Arhiepiscopiei Bucureştilor, creându-se toate premisele necesare alegerii unui ierarh pentru credincioşii din Bărăgan.

Evenimente Istorice

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut