Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din data de 2 martie 2022
În Sala Consiliului „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial a avut loc miercuri, 2 martie 2022, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
S-au acordat ajutoare financiare pentru mai multe cazuri medicale deosebite.
S-au aprobat mișcări de personal neclerical în cadrul mănăstirilor Eparhiei.
Preoții Eparhiei noastre au solicitat sprijin tehnic pentru mai multe lucrări la bisericile parohiale din Eparhie:
– amplasarea unei troițe de lemn, cu fundație din beton, în curtea bisericii parohiale;
– realizarea unor lucrări de reparații și tencuieli la exteriorul bisericii parohiale și finalizarea lucrărilor de construire a trotuarului perimetral.
S-au aprobat măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.