Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din data de 19 iulie 2023
Administrator, SF-ESC | 19 iulie 2023
În Sala de Consiliul „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial a avut loc miercuri, 19 iulie 2023, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
Au fost aprobate mișcări de personal neclerical în cadrul mănăstirilor Eparhiei.
Preoții din Eparhie au solicitat sprijin tehnic pentru mai multe lucrări de restaurare și înfrumusețare a bisericilor parohiale din Episcopie.
Ședința a avut pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.






