Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din data de 10 mai 2023
Sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, în Sala de Consiliu „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial a avut loc, miercuri, 10 mai 2023, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial.
Preoți din Eparhie au solicitat sprijin tehnic pentru mai multe lucrări de restaurare și înfrumusețare.
Parohia Andrășești a fost acreditată să acorde servicii sociale pe perioadă nedeterminată, pe baza licențelor de funcționare obținute pentru fiecare serviciu social.
S-a aprobat încheierea unui Acord de parteneriat între Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Direcția de Asistență Socială Slobozia – Clubul Seniorilor „Răsărit în Amurg”, având ca scop organizarea de evenimente culturale și religioase, promovarea valorilor și a credinței creștin ortodoxe, socializare și o mai mare implicare a persoanelor vârstnice în viața comunității, realizarea de proiecte și activități cu caracter social, pe o perioada nedeterminată.
În ce privește colaborarea, se menționează că Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin Sectorul Social-Misionar, se poate implica în desfășurarea proiectelor și activităților așa cum sunt propuse de părți în termenii stabiliți în Acord.
Ședința a avut pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.




