Rechizite școlare pentru 35 de copii înscriși în anul școlar 2022 – 2023
În Sala Consiliului „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial a avut loc miercuri, 10 august 2022, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
Preoții Eparhiei noastre au solicitat sprijin tehnic pentru mai multe lucrări la bisericile parohiale din Eparhie:
- împrejmuirea cu gard în spatele bisericii, ce va fi realizat din placi și stâlpi de beton cu fundație, având o înălțime de 2 m și o lungime de 60 m;
- avizarea contractului de execuție pentru placare cu granit a pardoselii bisericii parohiale, șlefuirea, curățarea și chituirea catapetesmei bisericii și pentru;
- realizarea lucrărilor de renovare (desfacere tencuieli, tencuit fațade cu plasa din fibră de sticlă, glet de var de ipsos și zugrăveli lavabile) a pereților exteriori ai bisericii parohiale, pentru refacerea trotuarelor și aleilor pietonale din curtea unei biserici;
S-a aprobat achiziționarea de ghiozdane cu rechizite școlare, în valoare de 4.500 de lei, care să fie distribuite unui număr de 35 de copii înscriși în anul școlar 2022 – 2023.
Copiii provin din familii cu venituri reduse, beneficiare ale Sectorului Social – Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
S-au aprobat măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.








