Prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din anul 2023
În Sala de Consiliului „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial a avut loc miercuri, 4 ianuarie, prima ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din anul 2023, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
În deschiderea ședinței Preasfinția Sa a transmis membrilor Permanenței Consiliului Eparhial și tuturor ostenitorilor Centrului Eparhial un an nou binecuvântat cu multe roade duhovnicești.
S-a aprobat convocarea Consiliului Eparhial și a Adunării Eparhiale pentru activitatea pe anul 2022, în data de 6 februarie 2023.
S-au aprobat numiri de personal clerical în cadrul parohiilor Eparhiei.
Preoții Eparhiei noastre au solicitat sprijin tehnic pentru mai multe lucrări la bisericile parohiale din Eparhie.
Ședința a avut pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.





