Accesarea serviciului social

 

 

Serviciul Social acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte se adresează familiilor din comunitate care au venituri mici sau ale căror membrii suferă de boli cronice, grave sau incurabile, care au domiciliu/reședința în Municipiul Urziceni, Județul Ialomița și care cunosc scopul/funcţiile serviciului şi acceptă condiţiile de acordare.

 

Personalul de specialitate din cadrul serviciului social asigură informarea potenţialilor beneficiari şi a oricăror persoane interesate cu privire la scopul său/funcţiile sale şi modul de organizare şi funcţionare asigurând accesul nediscriminatoriu a persoanelor interesate și eligibile.

 

Protopopiatul Urziceni a elaborat şi aplică o procedură proprie de accesare a serviciului.

 

Procedura de accesare a serviciului precizează, după caz: actele necesare, instrumentele de lucru, criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor, decizia de accesare a serviciului, modalitatea de încheiere a contractului de furnizare servicii și modelul acestuia.

 

a) acte necesare:

  • cererea pentru acordarea de servicii sociale
  • copii după acte de identitate (B.I sau C.I, certificat de naștere, certificat de căsătorie etc.)
  • copii după acte medicale care să ateste starea de sănătate
  • certificat de încadrare în grad de handicap
  • acte care să ateste situația veniturilor familiei (adeverință de salariat, cupon de pensie DGASPC Ialomița, Casa Județeană de Pensii, etc.);
  • orice alt act, la solicitarea personalului de specialitate, necesar acordării de servicii

 

b) instrumente utilizate de asistentul social la evaluarea cazului social și întocmirea dosarului social în vederea asistării:

 

  • fișa de identificare a cazului
  • fișa de evaluare inițială
  • fișa de deschidere a cazului
  • fișa beneficiarului
  • dispoziție de includere în serviciu social
  • raportul de anchetă socială din care să reiasă situația socio-economică a familiei
  • contractul de furnizare a serviciilor sociale
  • planul personalizat de intervenție
  • chestionar pentru măsurarea gradului de satisfacție a beneficiarului
  • raportul de monitorizare/evaluare a cazului
  • fișa de închidere a cazului
  • dispoziție de excludere din serviciu social
  • raportul de monitorizare post-servicii

 

c) criterii de eligibilitate ale beneficiarilor:

  • familii aflate în dificultate, cu venituri reduse
  • familii ale căror membrii suferă de boli cronice, grave sau incurabile

 

d) decizia de accesare a serviciului:

Admiterea beneficiarului se realizează prin cererea directă a acestuia sau prin transmiterea/referirea de la alte servicii comunitare.

Cererea sau, după caz, Fișa de semnalare a cazului, se va depune la sediul serviciului social din Municipiul Urziceni, str. Regele Ferdinand, nr. 79 A, unde va fi înregistrată în Registrul de evidentă a solicitanților.

După înregistrare, un profesionist din cadrul serviciului social, realizează evaluarea inițială a solicitantului, completând ulterior Fișa de evaluare inițială.

În cazul aprobării cererii, se va emite o dispoziție de admitere, semnată de către coordonatorul serviciului social. În cazul în care se constată că serviciile oferite nu răspund nevoilor solicitantului, acesta este orientat către servicii corespunzătoare nevoilor sale.

În cazul respingerii cererii, se va comunica acest lucru în scris, persoanei care a formulat cererea, indicându-se motivele respingerii.

Dispoziția de oferire de servicii sau răspunsul de respingere a cererii, vor fi comunicate solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii sale.

 

e) modalitatea de încheiere a contractului de furnizare de servicii şi modelul acestuia:

În baza dispoziției de admitere, coordonatorul serviciului social, va încheia cu solicitantul un contract de furnizare a serviciilor sociale în care sunt specificate serviciile sociale care se vor acorda acestuia.

Modelul contractului de furnizare a serviciilor sociale este cel aprobat prin Ordinul nr.73/01.03.2005 al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Pentru fiecare persoana/familie care beneficiază de servicii sociale, se întocmește un dosar care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu urmatoarele acte:

  • Cererea pentru acordarea de servicii
  • Copii după actele de identitate
  • Copii după acte medicale care să ateste starea de sănătate
  • Acte care să ateste situația veniturilor persoanei/familiei
  • Fișa de identificare a cazului
  • Fișa de evaluare initială
  • Fișa de deschidere a cazului
  • Raportul de anchetă socială din care să reiasă situația socio-economică a persoanei/familiei
  • Contractul de furnizare a serviciilor sociale
  • Planul personalizat de intervenție
  • Raport de vizită a persoanei/ familiei
  • Raportul de monitorizare/evaluare a cazului
  • Fișa de închidere a cazului
  • Raportul de monitorizare post-servicii

 

Serviciile de consiliere și informare pot fi furnizate pe loc, şi fără evaluarea nevoilor persoanei, în funcţie de tipul de intervenţie. În aceste situații sunt suficiente înregistrarea persoanelor în Registrul de evidenţă cu menționarea acestui aspect.

Toate aceste instrumente de lucru, cât și modelul contractului de furnizare servicii, criteriile de eligibilitate sunt precizate în Regulamentul de Organizare și Funcționare,  care se află la sediul serviciului social.

De asemenea, serviciul deține la sediul său un Registru de evidență al beneficiarilor unde sunt trecute: datele de identificare, data nașterii, seria și nr. C.I, adresa.

Fiecare dosar al fiecărui beneficiar conține Fișa beneficiarului, unde sunt trecute: datele de identificare, locul și data nașterii, seria și nr. C.I, CNP, activitatea/sprijinul acordat, data și ora, precum și semnătura personalului și beneficiarului.

Toate aceste documente sunt arhivate la sediul serviciului social.