Prima paginăDespre noiProceduriRegulamentRapoarteDocumenteMediaLegislațieContact
RAPORT DE ACTIVITATE
2022
Asociația Socio-Culturală „Matei Basarab”, cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Președinte de onoare al Asociației, şi-a desfăşurat activitatea, în anul 2022, conform Statutului Asociaţiei Socio-Culturale „Matei Basarab şi a Planului de activitate aprobat de Adunarea Generală, din 30 martie 2022, după cum urmează.
I. Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii, înfiinţat prin Hotărârea Adunării Generale, din 30 martie 2006, funcţionează în clădirea Centrului Socio-Cultural ”Episcopul Damaschin” a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor şi în anul 2022 s-a obținut reacreditarea pentru următorii 5 ani, pentru servicii de identificare a nevoilor , evaluare, consiliere, sprijin emoțional și sprijin de urgență pentru copii și părinții acestora, aflați în dificultate.
În luna iunie 2022, Asociaţia Socio-Culturală „Matei Basarab” a obţinut licența de funcționare seria LF nr. 0000221, pe o perioadă de 5 ani, până la data de 05.06.2027, emisă de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoane Vârstnice, prin care Asociaţia este acreditată ca furnizor de servicii sociale pe o perioadă nedeterminată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 197/2012, privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale.
Activităţile desfăşurate în cadrul serviciului social Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii sunt următoarele:
a. Asistență socială, de tipul:
b. Consiliere psihologică/ psihosocială
c. Educare și formare, de tipul:
d. Socializare, activități culturale și de petrecere a timpului liber (ateliere dezvoltare abilități personale, vizite, excursii, tabere)
e. Oferirea de ajutoare materiale și financiare.
În anul 2017, copiii beneficiari ai Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii au fost implicați în activități și proiecte desfășurate de Asociația Socio-Culturală Matei Basarab în parteneriat cu alte instituții.
II. Proiecte desfășurate în parteneriat
Bucuria Învierii Domnului vestită tuturor
În perioada 18-20 aprilie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Sectorul Social – Misionar, prin Biroul de asistență socială și Serviciul de asistență comunitară, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală ,,Matei Basarab”, prin Serviciul Social Centrul de Consiliere și Sprijin Pentru Părinți și Copii, a desfășurat acțiunea ,,Bucuria Învierii Domnului vestită tuturor”.
Astfel, la Centrul Socio- Cultural ,,Episcopul Damaschin” au primit pachete cu alimente de bază(ouă, conserve, produse din carne și dulciuri) 50 de persoane aflate în dificultate, beneficiari ai serviciilor sociale oferite de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, în valoare de 4.600 lei, daruri care să contribuie la bucuria Sărbătorilor Pascale.
Bucurie la început de vacanță, bucurie la început de an școlar
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada vacanței de vară, Asociația Socio- Culturală ,, Matei Basarab” Slobozia, în parteneriat cu Episcopia Sloboziei și Călărașilor, au organizat proiectul ,,Clubul de vacanță”, în cadrul căruia au fost organizate activități pentru copiii cu vârste școlare cuprinse între 6 și 14 ani, beneficiari ai serviciului social acreditat, Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii. Astfel, au fost organizate vizite la Catedrala Episcopală ,,Înălțarea Domnului” Slobozia, Muzeul Județean Ialomița și la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia, urmate de activități recreative în parc, completate cu bucuria degustării de prăjituri la cofetărie.
Acum, la începutul noului an școlar, 70 de copiii au fost întâmpinați cu o altă bucurie, aceea de a primi ghiozdane și kituri cu rechizite școlare necesare în noul an școlar 2022-2023.
La aceste activități au participat voluntarii noștri, iar bugetul s-a ridicat la suma de 6.000 lei.
Bucurie mare în pragul sărbătorii Nașterii Domnului
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în pragul sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, în parteneriat cu: Asociaţia Socio – Culturală Matei Basarab Slobozia, Școala Gimnazială ,,George Valsan” Amara și Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” Slobozia, a oferit, în perioada 12 – 22 decembrie 2022, cutii cu cadouri, hăinuțe și pachete cu alimente necesare pentru pregătirea mesei de Crăciun pentru 110 copii, adulţi şi persoane vârstnice aflate în diferite situații de dificultate. Persoanele care au primit aceste daruri de Crăciun, sunt selectate din rândul beneficiarilor Serviciilor Sociale acreditate ale Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Valoarea totală a cadourilor oferite ajunge la suma de 10.300 lei.
Mulţumim Fundaţiei Copii în dificultate – România, unul dintre partenerii care ne sunt alături în fiecare an, pentru implicarea în această lucrare care a împărtăşit atâta bucurie!
III. Parteneriate
Asociația Socio-Culturală ”Matei Basarab” a dezvoltat o bună colaborare în domeniul social şi al formării profesionale cu asociații, agenți economici și instituții locale, colaborare constând în organizarea de evenimente în comun, schimb de resurse, logistică, sprijin material și financiar. În anul 2016, a fost continuată colaborarea cu:
IV. Mediatizare
În anul 2022, au fost promovate activitățile desfășurate de Asociație prin intermediul site-ului web pe care îl deține și pe site-ul oficial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
De asemenea, Asociaţia Socio-Culturală Matei Basarab a gestionat pagina oficială de Facebook https://www.facebook.com/ascmb.ascmb, în vederea unei mai bune promovări a activităţilor desfășurate de aceasta.
Director executiv,
Arhidiacon Iulian Turtoi
Intrați în legătură cu noi!
Str. Episcopiei, nr. 2, Slobozia, jud. Ialomița
0243.231.154