Preasfinţitul Damaschin Coravu

Preasfinţitul Damaschin Coravu (25 martie 2000 – † 23 aprilie 2009) a fost ales în ziua de 24 februarie 2000 prin 110 voturi din cele 123 exprimate de membrii Colegiului Electoral Bisericesc, devenind devenind al doilea episcop al Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor. La 24 martie 1994, a fost recunoscut în funcţia de episcop titular al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, prin Decretul Prezidenţial nr. 209, publicat în Monitorul Oficial nr. 132/28 februarie 2000.

Biografia

Preasfinţitul Damaschin, al doilea ierarh ales al Episcopiei noastre, fusese hirotonit arhiereu la 21 septembrie 1980, fiind numit episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei cu titulatura Severineanul.

Născut în oraşul Craiova, la 14 septembrie 1940, a primit la botez numele Dimitrie. A urmat cursurile şcolii primare şi elementare în comuna Borăscu, judeţul Gorj între 1946-1953, Seminarul Teologic din Craiova între 1956 -1961 şi Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, între 1961- 1965.

Şi-a desăvârşit studiile prin cursurile de doctorat în teologie, specialitatea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la Bucureşti, finalizate în 1968, şi la Universitatea din Atena, unde obţine, în 1979, titlul de doctor în Teologie cu lucrarea Rugăciunea Domnească. Studiu filologic, istorico – teologic şi hermeneutic.

Revenit în ţară, a fost numit profesor la Seminarul Teologic din Craiova, unde a activat între anii 1968 -1970 şi 1979 -1980.

Ca episcop vicar a slujit Biserica a pus bazele unei imprimerii şi a magazinului de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Mitropoliei Olteniei. S-a implicat în ctitorirea Facultăţii de Teologie din Craiova, al cărei profesor şi decan a fost de la înfiinţare (1992), până la instalarea ca episcop al Sloboziei şi Călăraşilor. Pentru această realizare deosebită şi implicarea în viaţa Universităţii din Craiova a fost ales în anul 2000 senator pe viaţă al Senatului Universităţii din Craiova.

După schimbarea regimului politic în 1989, Preasfinţitul Damaschin a iniţiat apariţia revistei Vestitorul Ortodoxiei şi a periodicului Chemarea Credinţei ale Patriarhiei Române, fiind şi preşedinte colegiilor de redacţie ale acestora.

De-a lungul vieţii de arhiereu a îndeplinit şi următoarele slujiri:

A reprezentat Biserica Ortodoxa Română la peste cincizeci de congrese, conferinţe ecumenice, simpozioane si alte întruniri teologice din ţară şi străinătate (Grecia, Cipru, Austria, Ungaria, Spania), susţinând referate şi comunicări, dintre care multe s-au publicat în limbile română, greacă şi germană. De asemenea, a fost distins cu numeroase medalii şi decoraţii în ţară şi străinătate. Activitatea ştiinţifică a Preasfinţitului dr. Damaschin fiind foarte vastă, cuprinzând peste 60 de titluri de cărţi, studii, articole, reportaje, recenzii publicate în ţară şi străinătate.

Întronizarea

Întronizarea a avut loc la data de 25 martie 2000, la praznicul Bunei Vestiri, la Mânăstirea Slobozia, care avea atunci statut de catedrală eparhială, fiind o solemnitate aparte la care au participat foarte mulţi preoţi şi credincioşi.

Slujba a fost săvârşită de Preafericitul Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de numeroşi membrii ai Sfântului Sinod:

De asemenea, au mai participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale de stat, profesori de la Universitatea din Craiova, fiind citite numeroase mesaje, dintre care s-a remarcat cel trimis cu acest prilej de Preafericitul Hristodoulos, arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade.

Activitatea Preasfinţitului Damaschin ca episcop al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor

Ca episcop al acestor meleaguri, numele său rămâne legat de:

  1. Ctitorirea şi sfinţirea în anul 2004 a catedrale episcopale Înălţarea Domnului, prima ridicată în România după căderea comunismului, un edificiu numit pe drept „perla Bărăganului”, prin impetuozitatea şi armonia arhitecturală, aflat în prezent în lucrări de pictură spre stadiul final.
  2. A ridicat Centrul social-cultural al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, actualmente Centrul Episcopul Damaschin, inaugurat în februarie 2007, în care funcţionează Serviciile Medico-Sociale, un Centru de Consiliere şi Sprijin şi Sectorul Social-Filantropic. În august 2008 a fost inaugurată sala amfiteatru.
  3. A ctitorit Schitul Amara, unde au început lucrările de construcţie a bisericii schitului şi a fost amenajată o fermă modernă.
  4. A finalizarea demersurile privind recuperarea averilor bisericeşti confiscate abuziv de regimul comunist
  5. A restaurat sediului administrativ al Centrului Eparhial.
  6. A hirotonit peste 200 de preoţi slujitori şi a supravegheat construirea unor noi lăcaşuri de cult, atât în oraşe, cât şi în satele care nu aveau încă loc de închinare. În timpul său, în Slobozia, oraşul reşedinţei episcopale, au fost începute sau sfinţite şapte noi biserici.
  7. A binecuvântat şi sprijinit înfiinţarea a şapte noi schituri şi mânăstiri.
  8. A fondat revista Bărăganul Ortodox, al cărei preşedinte al colegiului de redacţie a fost.
  9. A iniţiat tradiţia procesiunilor cu sfinte moaşte şi s-a îngrijit să împodobească tezaurul catedralei eparhiale cu moaştele a nouă sfinţi.
  10. A slujit Sfânta Liturghie în aproape toate parohiile din cadrul eparhiei.

În anul 2003, a prilejuit un eveniment istoric în viaţa bisericească a Bărăganului, anume vizita întâistătătorului Bisericii Greciei, Preafericitul de vrednică pomenire Hristodulos, care a dorit să-l viziteze pe Preasfinţitul Damaschin în eparhia sa.

În săptămâna luminată, în seara zilei de 23 aprilie 2009, cu totul neaşteptat, Preasfinţitul Damaschin Coravu a plecat la Domnul. Trupul său odihneşte în Catedrala Episcopală din Slobozia pe care a ctitorit-o şi a sfinţit-o, fiind primul ierarh îngropat în pământul Bărăganului.

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut