Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria Tarcăului, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, este în Slobozia
Marți, 3 noiembrie 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu preoți din Eparhia noastră și peste 1500 de credincioși au întâmpinat la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria Tarcăului, Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile, precipitațiile și acumulările de apă de pe carosabil, procesiunea pe străzile municipiului Slobozia nu s-a mai desfășurat, activitățile prilejuite de primirea sfintei icoane au avut loc direct la Mănăstirea „Sfinții Voievozi”.
După oficierea slujbei de Te Deum, Preasfințitul Părinte Vincențiu a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, starețului mănăstirii Protosinghelul Grigore și obștei mănăstirii pentru dragostea arătată față de credincioșii din Bărăgan, prin trimiterea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului în Eparhia noastră. Tot în cadrul cuvântului rostit în biserica mănăstirii Preasfinția Sa a amintit că ploaia care înconjoară mănosul Bărăgan este binecuvântare de la Dumnezeu pentru toate toată creația prin roadele îmbelșugate.
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului a fost depusă într-un baldachin, în fața bisericii mănăstirii, spre închinare tuturor credincioșilor, alături de moaștele care străjuiesc Mănăstirea din Slobozia.
Pelerinajul din zilele următoare se desfășoară cu ocazia sărbătoririi hramului „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” (08 noiembrie) al străvechiului așezământ monahal „Sfinții Voievozi” din Slobozia.
În ziua sărbătorii hramului Mănăstirii „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, începând cu ora 08:30. La slujbă vor participa toți membrii clerici ai Permanenței Consiliului Eparhial, preacucernicii părinți protopopi ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Împreună rugători vor fi și reprezentanți ai autorităților locale, județene și credincioși.
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până marți, 10 noiembrie 2026, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Mănăstirea Sihăstria Tarcăului, Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
























































