Slujbă de sfințire la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Găița
Duminică, 25 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a adus bucurie duhovnicească credincioșilor din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Găița din comuna Făcăieni, Protopopiatul Fetești, slujind Sfânta Liturghie și sfințind lucrările exterioare ale bisericii, pictura și catapeteasma, în a optsprezecea Duminică după Pogorârea Sfântului Duh.
Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacuviosul părintele Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Cristi Gavrilă, preacucernicul părinte Marian Pătărlăgeanu, Protopop de Fetești și un ales sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile la strană au fost date de un grup de elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijați de părintele profesor Cătălin Stanciu.
Preasfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Vincențiu a vorbit credincioșilor despre pescuirea minunată, săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos înaintea chemării la apostolat a ucenicilor Săi, despre exemplul de smerenie pe care ni-l dă Simon Petru, despre chemarea celor patru frați pentru a fi pescari de oameni.
Preasfinția Sa a acordat distincții celor care s-au implicat jertfelnic în lucrările realizate la Parohia Găița:
- Preacucernicul părinte Spătaru Daniel, preot paroh al Parohia Găița, a primit, prin hirotesie, rangul de Iconom Stavrofor;
- Doamna primar Nuți Roșu a primit, Medalia Aniversară a Episcopiei, pentru implicarea și ajutorarea comunităților parohiale din comuna Făcăieni
După Sfânta Liturghie, Ierarhul a sfințit lucrările exterioare; catapeteasma și veșmântul pictural al sfântului lăcaș, moment ce a însemnat o încununare a eforturilor depuse de părintele paroh și de autoritățile locale.
La sfârșitul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a efectuat o vizita pastorala la biserica parohiei Făcăieni ,,Sfântul Ierarh Nicolae”.
Sfânta Liturghie a fost transmisă live pe Rețeaua Informațională a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor – www.sf-esc.ro, prin Agenția de Știri Lăcașuri Ortodoxe.


























































