Slujbă arhierească la Parohia Sfântul Ierarh Nifon din Călărași
În Duminica Tuturor Sfinților, 19 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nifon” din municipiul Călărași, Protopopiatul Călărași.
Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Marius Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, părintele protopop Vasile Viorel Dinu, preoți și diaconi.
Legat de dialogul liturgic, astăzi au cântat grupul restrâns din Corul Mihail Vulpescu al Protopopiatului Călărași.
Chiriarhul locului a împărtășit toți credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic, copii, tineri și maturi.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Vincențiu a explicat pericopa evanghelică a zile și a vorbit despre prăznuirea tuturor sfinților din această Duminică, sfinții fiind mărturia și rodul lucrării Duhului Sfânt în Biserica lui Hristos.
Ierarhul a amintit credincioșilor prezenți la slujbă să nu uite că de mâine începe postul Sfinților Apostoli și avem datoria, în această perioadă, să ne spovedim la duhovnici, iar cei care au dezlegare, să se și împărtășească cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos.
La sfârșitul slujbei, toți credincioșii au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
Tot în această zi a cercetat Parohia Volna din Călărași unde se desfășoară lucrări la altarul de vară amplasat în curtea bisericii.
Slujbele arhierești sunt transmise live pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live, platformă oferită de Asociația Lăcașuri Ortodoxe.







































