Ședința Consiliul Eparhial s-a întrunit pentru analizarea activității din Episcopia Sloboziei și Călărașilor din anul 2022
Marți, 29 noiembrie 2022, în sala de Consiliu „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a avut loc ședința de lucru a Consiliului Eparhial.
Ședința a început cu participarea Preasfinției Sale la Sfânta Liturghie, săvârșită de către preacucernicul părinte consilier Florin Ionescu și diaconii Rodian Mihăiță Bucur și Iulian Turtoi la biserica Paraclis Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina”.
În cadrul întâlnirii au fost discutate probleme curente ale sectoarelor: administrativ bisericesc, cultural, economic, asistență socială și patrimoniu.
Ședința a debutat cu alocuțiunea Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, Chiriarhul locului, care a reliefat rolul Consiliului eparhial în viața Bisericii, exprimându-și speranța ca Dumnezeu să fie lăudat în lucrarea pe care preoții și credincioșii au împlinit-o în anul 2022. S-a prezentat o sinteză a lucrării liturgice, pastorale, misionare, administrative și sociale din Eparhia noastră.
Toți membrii Consiliului Eparhial au primit din partea Preasfinției Sale Medalia Aniversară a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și cele mai recente publicații ale Editurii ale Episcopiei, ca apreciere și nădejde pentru activitatea pe care o vor desfășura în cadrul Consiliului Eparhial.
Consilierii sectoarelor Administrativ – Bisericesc, Cultural, Economic și Social – Misionar au prezentat rapoartele sintetice cu activitatea specifică fiecărui sector din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
În cuvântul lor, membrii clerici și mireni ai Consiliului Eparhial au apreciat activitatea și realizările prezentate în rapoartele citite și le-au aprobat în unanimitate.
În încheiere, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, binecuvântat pe cei prezenți, aducându-le mulțumiri și aprecieri pentru implicarea lor în bunul mers al vieții bisericești din eparhie.
Consiliul eparhial este, potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, organismul executiv al Adunării eparhiale și are în competență problemele bisericești, administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale pentru întreaga eparhie.



























