Preasfințitul Vincențiu a slujit în Duminica Floriilor la Parohia Volna din Călărași
9 aprilie 2023, în a șasea Duminică din Postul Mare, Duminica Floriilor, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Volna din Protopopiatul Călărași.
Sub protia Preasfinției Sale au participat la slujbă preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Marius Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte Viorel Vasile Dinu, Protopop de Călărași și un ales sobor de preoți și diaconi.
Dialogul liturgic a fost întreținut de un grup de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe tânărul teolog Daniel Marian Nae, urmând să păstorească ca preot pe seama Parohiei Gălbinași, Protopopiatul Oltenița.
La momentul predicii, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre al șaselea popas al Postului Mare, Duminica Floriilor, intrarea în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos. A pus la inimă credincioșilor faptul că odată cu această Duminică începe Săptămâna Patimilor, o săptămână în care suntem chemați să participăm, să fim martori și mărturisitori ai Patimilor, Răstignirii pe Cruce, Morții și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a cerut tuturor credincioșilor să se pregătească duhovnicește pentru o autentică participare la „drama Golgotei”, spre întâmpinarea bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, nădejdea mântuirii noastre.
Preasfinția Sa a împărtășit toți credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic.
Preasfințitul Părinte Episcop a sfințit crenguțele de salcie, ce se vor împărți credincioșilor.
Colecta pentru Fondul Central Misionar a continuat și la acest popas duhovnicesc, unde credincioșii prezenți au dăruit din puținul lor pentru lucrarea socială și misionară a Bisericii Ortodoxe suma de 863 de lei. După Sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a binecuvântat toți credincioșii prezenți.















































