Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit, în sobor, la hramul Mănăstirii Pantocrator
Duminică, 8 mai 2022, la Mănăstirea Pantocrator – Drăgănești Vlașca din Episcopia Alexandriei și Teleormanului, s-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în altarul de vară al mănăstirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampaniaun alături de un sobor de patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Preasfințitul Părintele nostru Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii și Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.
Înaltpreasfinția Sa a adus din Grecia, din Mitropolia de Veria, cu ocazia evenimentului cea mai veche icoană cu chipul Maicii Domnului, atribuită Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, „Panagia Soumela” și un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei.
Acestea au fost așezate alături de racla cu moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, spre închinarea miilor de credincioși veniți din toată țara.
În cuvântul rostit, Mitropolitul Pantelimon de Veria a subliniat că Sfintele Femei Mironosițe sunt cinstite pentru curajul de a-L vesti pe Hristos cel Răstignit și Înviat.
Mănăstirea Pantocrator a fost sfințită în data de 26 septembrie 2021.
















