Ierarhul din Bărăgan s-a rugat în Catedrala Episcopală din Slobozia pentru ploi liniștite
În ziua de 17 iulie 2022, Duminica a V-a după Rusalii, vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei, credincioșii Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia s-au bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU, care a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită sub protia Preasfinției Sale, împreună cu preacucernicii părinți consilieri Marius Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu și un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile dialogului liturgic au fost date de Corul Psalților Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului”.
În cadrul Sfintei Liturghii s-au rostit rugăciuni speciale pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniștită.
Preasfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbind despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei, minune săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos. Cei doi demonizați sunt chipul omului fără Dumnezeu, batjocorit de puterea celui rău. Și de astfel de oameni este plină lumea și astăzi. Participarea la Sfintele Taine ale Bisericii, împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge atât a noastră, cât și a copiilor noștri este un remediu puternic împotriva lucrării celui rău.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a binecuvântat toți credincioșii prezenți.














































