Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită la Parohia Volna în prima Duminică din Noul An Bisericesc

4 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Volna din Călărași în prima Duminică din Noul An Bisericesc, unde s-a aflat spre închinarea credincioșilor Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, de la Mănăstirea Sucevița din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. S-a creat deja o […]
Slujbă cu tradiție la Mănăstirea Radu Negru

Luni, 29 august 2022, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Negru din Protopopiatul Călărași, județul Călărași. Sub protia Preasfinției Sale, la slujbă, în altarul de vară, au slujit preacuviosul părinte vicar eparhial, arhimandritul Rafail, preacucernicul părinte consilier Marius – Gabriel […]
Tradiție și comuniune liturgică. Praznicul Adormirii Maicii Domnului sărbătorit la Călărași

Luni, 15 august 2022, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Volna din municipiul Călărași, Protopopiatul Călărași. S-a format deja o tradiție ca la Călărași, în ziua de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului, Preasfinția Sa să slujească la […]
Parohia Ioan Alexe din Călărași în comuniune cu Ierarhul

Vineri, 24 iunie 2022, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit Sfânta Liturghie Arhierească la parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Călărași, Protopopiatul Călărași. Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Manuel Rusu, Marius Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, părintele protopop Vasile […]
Slujbă arhierească la Parohia Sfântul Ierarh Nifon din Călărași

În Duminica Tuturor Sfinților, 19 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nifon” din municipiul Călărași, Protopopiatul Călărași. Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Marius Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, părintele protopop Vasile Viorel Dinu, preoți și diaconi. Legat de dialogul liturgic, […]
Slujire Arhierească la parohia Sfântul Dasie din Călărași după șapte ani de la târnosirea bisericii

Duminică, 5 iunie 2022, a șaptea după Învierea Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la Parohia „Sfântul Mucenic Dasie” din Călărași, după șapte ani de la târnosirea bisericii. Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacucernicii părinți consilieri: Florin Ionescu, Marius – Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul […]
Biserica Volna din Călărași și-a sărbătorit hramul

Sâmbătă, 21 mai 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la Parohia Volna din Călărași, în ziua prăznuirii sfințiilor Împărați Constantin și Elena, care sunt ocrotitorii sfântului lăcaș. Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacucernicii părinți consilieri: Florin Ionescu, Marius – Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte […]
Preasfințitul Părinte Vincențiu a hirotonit preot și diacon pentru parohiile vacante din Eparhie

Duminică, 20 februarie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Protopopiatul Călărași. Un grup restrâns din Corul „Mihail Vulpescu” al Protopopiatului Călărași, dirijat de părintele Laurențiu Marian Dobre, a dat răspunsurile, armonizând dialogul liturgic. Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Manuel […]
Slujbă arhierească la Parohia Mircea Vodă din Călărași

Duminică, 23 ianuarie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la parohia Mircea Vodă – Călărași din Protopopiatul Călărași. Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Manuel Rusu, și Gabriel Marius Purcărea, preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, Protopop de Călărași, preoți și diaconi. Un grup restrâns din Corul […]