Bucurie la început de vacanță, bucurie la început de an școlar
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada vacanței de vară, Asociația Socio- Culturală ,, Matei Basarab” Slobozia, în parteneriat cu Episcopia Sloboziei și Călărașilor, au organizat proiectul ,,Clubul de vacanță”, în cadrul căruia au fost organizate activități pentru copiii cu vârste școlare cuprinse între 6 și 14 ani, beneficiari ai serviciului social acreditat, Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii. Astfel, au fost organizate vizite la Catedrala Episcopală ,,Înălțarea Domnului” Slobozia, Muzeul Județean Ialomița și la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia, urmate de activități recreative în parc, completate cu bucuria degustării de prăjituri la cofetărie.
Acum, la începutul noului an școlar, 70 de copiii au fost întâmpinați cu o altă bucurie, aceea de a primi ghiozdane și kituri cu rechizite școlare necesare în noul an școlar 2022-2023.
La aceste activități au participat voluntarii noștri, iar bugetul s-a ridicat la suma de 6.000 lei.

























