Bucuria Învierii Domnului vestită tuturor
În perioada 06 -10 aprilie 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Sectorul Social – Misionar, prin Biroul de asistență socială și Serviciul de asistență comunitară, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Matei Basarab”, prin serviciul social Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii, a desfășurat acțiunea „Bucuria Învierii Domnului vestită tuturor”.
Astfel, la Centrul Socio-Cultural „Episcopul Damaschin” au primit pachete cu alimente de bază (ouă, conserve, produse din carne și dulciuri) 40 de persoane aflate în dificultate, beneficiari ai serviciilor sociale oferite de Episcopia Sloboziei și Călărașilor și Asociația Socio – Culturală „Matei Basarab”, în valoare de 6.700 lei, daruri care să contribuie la bucuria Sărbătorilor Pascale.
De asemenea, copiii și voluntarii care participă la Clubul de pictură au încondeiat ouă și au pictat pe pânză elemente cu specific Pascal, iar la final au fost recompensați cu dulciuri.


















