A patra ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din anul 2022
În Sala Consiliului „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial a avut loc miercuri, 26 ianuarie 2022, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
În urma analizei atente a dosarelor de candidare pentru posturile vacante de preoți din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, membrii Permanenței au aprobat numiri de preoți în câteva din posturile publicate pe site-ul eparhial.
S-au aprobat mișcări de personal clerical și neclerical în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor la toate structurile: parohii și unități administrative.
Ședința a avut pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.