Asociația Socio-Culturală „Matei Basarab”

Asociaţia Socio-Culturală Matei Basarab, patronată de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, a fost înfiinţată în aprilie 2002, ca asociaţie a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, la iniţiativa vrednicului de pomenire episcop Damaschin.

Asociaţia are un caracter creştin, social şi cultural, neguvernamental, democratic, independent, nonprofit şi apolitic, având ca scop ajutorarea persoanelor aflate în dificultate, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în special ale categoriilor defavorizate. Asociaţia desfăşoară activităţi în beneficiul următoarelor categorii de persoane: copii, persoane în vârstă, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane cu handicap, persoane sau familii cu posibilităţi materiale reduse (art. 6 din Statut).

Obiective:

  1. Dezvoltarea unui sistem integrat de asistenţă socială şi servicii sociale, care să ofere soluţii adecvate pentru solicitările persoanelor aflate în dificultate, prin: Facilitarea accesului la serviciile oferite de biserici, de instituţii guvernamentale şi neguvernamentale;Colaborarea şi dezvoltarea de parteneriate cu alte instituţii şi organizaţii specializate.
  2. Realizarea de servicii directe destinate categoriilor sociale aflate în dificultate, prin înfiinţarea de unităţi de asistenţă socială (aşezăminte sociale), care vor oferi servicii psiho-sociale (consiliere, consultanţă, instruire, etc.).
  3. Constituirea şi dezvoltarea unei reţele de organizaţii creştin-ortodoxe, naţionale şi internaţionale, cu obiective similare.4. Informarea şi sensibilizarea opiniei publice şi a autorităţilor şi serviciilor publice, prin: Organizarea de conferinţe, seminarii, mese rotunde, dezbateri etc.;Editarea de publicaţii tipărite, audio şi video; Lobby în vederea îmbunătăţirii cadrului legislativ şi instituţional.
  4. Sprijinirea de activităţi culturale şi religioase.
  5. Oferirea de burse sau ajutoare financiare pentru elevi şi studenţi, cu prioritate pentru teologi.
  6. Pentru realizarea scopurilor sale, Asociaţia va putea organiza agenţii de pelerinaj şi alte activităţi economice aducătoare de venituri, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
  7. Realizarea de activităţi de formare profesională.
  8. Realizarea de activităţi de consultanţă în afaceri și management (acordarea de consultaţii, îndrumare și asistenţă operaţională pentru firme și alte organizaţii pe probleme de management, cum ar fi: planificarea strategică și organizatorică, managementul schimbărilor, obiective și strategii de marketing; planificarea politicii privind resursele umane; consultanţă în scriere și implementare de proiecte și fonduri structurale, altele).

Contact

Adresa: Slobozia, 920023 jud. Ialomiţa, Strada Episcopiei nr. 2,
Telefon: 0243 231711
Fax: 0243 231154
E-mail: ascmb_slobozia@yahoo.com
Site web: www.ascmb.ro

ACTIVITĂŢI SOCIALE ALE ASOCIAŢIEI SOCIO-CULTURALE MATEI BASARAB

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut