Trei preoți au primit duhovnicia în Paraclisul Episcopal
Administrator, SF-ESC | 8 decembrie 2021
Miercuri, 08 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a participat la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica – paraclis episcopal cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Centrului Eparhial.
După terminarea Sfintei Liturghii, în prezența mai multor consilieri și inspectori eparhiali, Preasfinția Sa a hirotesit duhovnici trei preoți nou hirotoniți, care au promovat examenul de duhovnicie.
În cuvântul de povățuire, Preasfinția Sa le-a vorbit preoților despre responsabilitatea pe care o au ca duhovnici față de mântuirea credincioșilor din comunitățile parohiale încredințate.
















