Noutăți

Slujba arhierească la Parohia Modelu din Protopopiatul Călărași

Duminică, 31 octombrie 2021, Duminica a XXII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Modelu, Protopopiatul Călărași, județul Călărași.

Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Nicușor – Silviu Dascălu și Marius – Gabriel Purcărea, preacucernicul Părinte Dinu Viorel Vasile, Protopop de călărași și un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii s-au rostit ectenii și rugăciuni pentru vrednicul de pomenire Episcopul Gurie, care a trecut la cele veșnice.

Dialogul liturgic a fost întreținut de un grup de preoți din Călărași și elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a hirotonit diacon pe tânărul teolog Dumitru Alexandru George, care va păstori ca preot în parohia „Sfânta Cuvioasa Paraschiva” din comuna Drăgoiești, Protopopiatul Urziceni, iar diaconul Năstase Nicolae Codruț, a primit harul preoției pe seama parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna Ciochina, Protopopiatul Slobozia.

Preasfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a explicat pericopa evanghelică despre Bogatului nemilostiv și săracul Lazăr, îndemnând credincioșii să fie generoși cu cei în nevoie și în necazuri, așa cum și Dumnezeu este generos cu fiecare dintre noi, prin darurile Sale.

Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți la slujbă.

Sfânta Liturghie a fost transmisă live pe Rețeaua Informațională a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor – www.sf-esc.ro, prin Agenția de Știri Lăcașuri Ortodoxe.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut