Noutăți

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir prăznuit în Municipiul Slobozia cu ocazia hramului

Marți, 26 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul și Marele Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Municipiul Slobozia, Protopopiatul Slobozia, județul Ialomița.

Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Cristian Ștefan Munteanu, Nicușor – Silviu Dascălu și Marius – Gabriel Purcărea, un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii s-au rostit ectenii și rugăciuni pentru vrednicul de pomenire Episcopul Gurie, care a trecut la cele veșnice în urmă cu câteva zile.

Dialogul liturgic a fost întreținut de un grup de elevi și absolvenți ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de preacucernicul părinte profesor Cătălin Stanciu.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a hirotonit diacon pe tânărul teolog Năstase Nicolae Codruț, care va păstori ca preot în parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna Ciochina, Protopopiatul Slobozia.

Preasfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Vincențiu a explicat pericopa evanghelică a zilei, despre îndemnul Mântuitorului de a ne iubi unii cu alții, ca antidot la ura pe care lumea păcatului o va arăta față de Mântuitorul și ucenicii Lui, a vorbit despre Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, prăznuit astăzi de toți creștinii ortodocși.

După sfânta Liturghie Preasfinția Sa și soborul de slujitori au săvârșit slujba Parastasului pentru fericiții ctitori și binefăcători ai acestei sfinte biserici.

Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți la slujbă.

Așa cum este tradiția la această parohie, au fost aduse și anul acesta sfinte moaște pentru a spori bucuria lăuntrică a credincioșilor parohiei, dar și a celor din Municipiul Slobozia.

Astfel, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, a fost adusă racla cu sfintele moaște ce străjuiesc Mănăstirea Radu Negru din județul Călărași.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut