Noutăți

S-a aprobat organizarea Consiliului Eparhial în condiții de carantină

În ziua de miercuri, 18 noiembrie 2020, a avut loc ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, în Sala de Consiliu „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.

Ședința Consiliului Eparhial din 25 noiembrie se va desfășura în condiții deosebite, impuse în urma carantinării orașului de reședință episcopală Slobozia.

Ședința Consiliului Eparhial va fi organizată cu ajutorul platformelor de video-conferințe, unde membrii mireni și clerici vor fi prezenți prin platforma online, iar membrii Permanenței Consiliului Eparhial vor fi prezenți în sala de Consiliu „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial.

S-a luat act de prevederile Legii nr. 153/2017 referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Secretariatul de Stat pentru Culte poate transforma, la solicitarea cultelor, posturile care primesc sprijin financiar aferent pentru studii medii în studii superioare. 

S-au aprobat mișcări de personal clerical și neclerical în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Ședința a avut pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut