Noutăți

PS Vincențiu a sărbătorit 27 de ani de arhierie

Marți, 2 februarie 2021, în ziua slăvitului praznic al Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia. Preasfinția Sa a fost înconjurat la această mare sărbătoare de preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri, protopopi, preoți și diaconi și credincioși.

Răspunsurile liturgice au fost date de un cor restrâns de studenți și masteranzi dirijați de preacucernicul părinte profesor Daniel Alexandru Vasile.

În timpul Sfintei Liturghii au fost rostite cereri pentru cei bolnavi, iar la  finalul slujbei Preasfințitul Episcop a citit rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.

Praznic al Întâmpinării Domnului, prilej cu care s-a aniversat și împlinirea a 27 de ani de la consacrarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu ca arhiereu, a fost moment de înnoire duhovnicească, pentru toți reprezentanții autorităților centrale, județene și locale și mulțime de credincioși din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, care au fost prezenți și împreună rugători cu soborul de slujitori.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit despre prăznuirea de astăzi și despre roadele duhovnicești pe care le primim de la Mântuitorul Iisus Hristos, încredințându-ne toată viața lui Dumnezeu. A mulțumit părinților consilieri, inspectori și protopopi pentru prezența la acest moment aniversar și pentru bucuria comuniunii în slujire.

La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a rostit un Polihroniu la împlinirea a 27 de ani de când Întâistătătorul Eparhiei noastre, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a primit hirotonia întru arhiereu.

După Sfânta Liturghie, preoții și credincioșii prezenți au avut prilejul  de a-l felicita și de a primi binecuvântarea chiriarhului locului.

 

Slujbele arhierești sunt transmise live pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live, platformă oferită de Asociația Lăcașuri Ortodoxe.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Live Mavrogheni
Live Mavrogheni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Toate știrile din Eparhie, la un loc
Toate știrile din Eparhie, la un loc