Noutăți

Prima Sfântă Liturghie la Mănăstirea Hagieni din județul Ialomița

           Duminică, 19 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit prima Sfântă Liturghie în biserica Mănăstirii Hagieni, după slujba de târnosire oficiată la vremea Vecerniei din ziua de sâmbătă.

           Răspunsurile liturgice au fost date de elevi și absolvenți ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijați de preacucernicul părinte profesor Alexandru Daniel Vasile.

           În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a hirotonit preot pe părintele diacon Neagu Cristian Marian, pe seama parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Lăcusteni, comuna Platonești, Protopopiatul Fetești.

           Preasfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie.

           În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Vincențiu a explicat pericopa evanghelică a zilei, despre asumarea Crucii lui Hristos, Crucea, fiind singura cale spre Mântuitorul, spre înălțarea la cer, alături de Hristos. Sfânta Cruce este semnul iubirii dumnezeiești și puterea pe care o dăruiește fiecăruia dintre noi în lupta cu ispitele vieții.

           Tot cu această ocazie, Preasfințitul Părinte a acordat „Crucea Sloboziei în Grad de Cavaler” domnului doctor Mihail Ghenov, pentru jertfelnicia și ajutorul arătat mai multor biserici și mănăstiri din cuprinsul Eparhiei.

           Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți la slujbă.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut