Praznicul Nașterii Domnului sărbătorit la Catedrala Episcopală din Slobozia
Sâmbătă, 25 decembrie 2021, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi slujitorii Catedralei.
Răspunsurile la strană au fost date de către corul mixt al Catedralei Episcopale împreună cu alți cântăreți ai Catedralei.
Întâistătătorul Eparhiei noastre a împărtășit copiii și credincioșii prezenți la slujbă, care au primit dezlegare de la preotul duhovnic.
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit credincioșilor despre Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, despre darurile pe care acest moment crucial din istoria mântuirii neamului omenesc le-a adus omenirii, despre pacea vestită de îngeri, despre pacea dumnezeiască, dăruită de Mântuitorul creației.
La sfârșitul slujbei, credincioșii prezenți au primit câte o pastorală și o felicitare de Crăciun, iar copiii prezenți la Sfânta Liturghie au primit câte un cadou din partea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
Preasfinția Sa a mulțumit credincioșilor pentru generozitatea arătată în Postul Nașterii Domnul față de familiile sărace din Slobozia. În urma colectei efectuate în această perioadă au fost ajutate 43 de familii care frecventează lăcașul de cult.
La vremea chinonicului, eleva Ilinca Maria Dascălu a interpretat câteva cântece de Crăciun, impresionând credincioșii prezenți.
Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți: copii, tineri, adulți și seniori și le-a urat sărbători binecuvântate.
Slujbele arhierești sunt transmise live pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live, platformă oferită de Asociația Lăcașuri Ortodoxe.















































