Ediție jubiliară a Concursului interjudețean de creație plastică cu tematică religioasă
Miercuri, 15 decembrie 2021, începând cu ora 12:00, în prezența Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a avut loc vernisajul expoziției lucrărilor participante la Concursul de creație plastică cu tematică religioasă, ajuns în acest an la ediția a X-a, organizat de către Episcopia Sloboziei și Călărașilor în parteneriat cu Centrul Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia.
Acest proiect reprezintă deja o tradiție în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, reușind ca an de an să promoveze în rândul elevilor din cele două județe ale Eparhiei principii sănătoase, ancorându-i în realitatea eclesială prin desenele pe care aceștia le realizează.
Ediția din anul 2021 este una deosebită, în primul rând datorită faptului că în acest an nu a fost propusă o temă care să limiteze creativitatea elevilor, în al doilea rând, remarcându-se prin numărul impresionant de opere centralizate și prin valoarea lor artistică remarcabilă.
Expoziția a fost deschisă de către doamna Clementina Tudor, manager al Centrului Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia, dânsa oferind apoi cuvântul Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
Preasfinția Sa a transmis felicitări tuturor elevilor și profesorilor îndrumători, binecuvântându-i pe toți cei prezenți, îndemnându-i ca la edițiile viitoare să se prezinte cu opere din ce în ce mai pline de valoare.
Au urmat la cuvânt domnul Vasile Silvian Ciupercă, consilier al președintelui Consiliului Județean Ialomița, și domnul Gheorghe Petre, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici – Slobozia și director al Muzeului Național de Agricultură din Slobozia.
Preasfinția Sa a înmânat premiile elevilor care s-au remarcat prin măiestria și originalitatea lor.
La final, toți cei prezenți au fost invitați să participe la un recital de melodii și poezii de Crăciun, susținut de studenți și masteranzi ai Facultății de Muzică, Universitatea „Ovidius” din Constanța, coordonați de doamna prof. univ. dr. Florența Nicoleta Marinescu.
Lucrările expuse la Centrul Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia pot fi admirate de către publicul larg timp de o lună, expoziția încheindu-se pe data de 15 ianuarie 2022.

































