Noutăți

Duminica Cincizecimii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia

           Anul acesta, în ziua de 20 iunie 2021, Duminica Rusaliilor sau Duminica Cincizecimii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia.

           Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail Mîț, vicar eparhial și starețul mănăstirii, preacucernicii părinți consilieri  Florin Ionescu, Cristi Gavrilă, Nicușor Silviu – Dascălu și Marius – Gabriel Purcărea, preoți și diaconi. 

           Răspunsurile liturgice au fost date de corurile reunite ale Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” și al mănăstirii, dirijate de preacucernicul părinte profesor Alexandru Daniel Vasile.

           În cadrul Sfintei Liturghii s-au rostit cereri speciale pentru încetarea ploilor și pentru elevii și studenții care susțin examene în această perioadă. 

           În cuvântul său, Preasfinția Sa a vorbit despre Duhul Sfânt ce a venit deasupra ucenicilor în chip de limbi ca de foc, amintind de Turnu Babel, când odinioară, oamenii, plini de mândrie, voiau să zidească un turn, care să ajungă până la cer, Dumnezeu a despărțit prin amestecarea limbilor, această păcătoasă unire a popoarelor.

           Oarecând limbile au dezbinat lumea și au sfărâmat unirea cea păcătoasă, iar acum limbile cele ca de foc iarăși au adus unirea în lume și cei dezbinați iarăși s-au legat unii cu alții

           În Duminica de Rusalii s-a pogorât Duhul Sfânt în chipul limbilor celor ca de foc, pentru ca lumea cea dezbinată întru sine iarăși să se aducă la o unire, adică la împărăția lui Dumnezeu, la credință și la dragoste.

           După Sfânta Liturghie a fost oficiată și slujba specială, numită Vecernia plecării genunchilor, în cadrul căreia au fost rostite șapte rugăciuni, și au fost binecuvântate frunzele de nuc, simbol al limbilor celor ca de foc, ce au stat deasupra capetelor Sfinților Apostoli.

           Preacuviosul părinte stareț Arhimandritul Rafail, vicar eparhial, a mulțumit Preasfinției Sale pentru dragostea arătată obștii monahale din Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia și credincioșilor care au venit la Sfânta Liturghie și tuturor credincioșilor.

 

           Sfânta Liturghie din Duminica Rusaliilor a fost transmisă live pe Rețeaua Informațională a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor – www.sf-esc.ro, prin Agenția de Știri Lăcașuri Ortodoxe.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Live Mavrogheni
Live Mavrogheni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Toate știrile din Eparhie, la un loc
Toate știrile din Eparhie, la un loc