Comunitatea parohială din localitatea Țăndărei a primit vizită chiriarhală
16 ianuarie 2022, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Duminica celor zece leproși, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la biserica cu hramul „Sfântul Spiridon” din Țăndărei, Protopopiatul Fetești.
Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Nicușor – Silviu Dascălu și Gabriel Marius Purcărea, preoți și diaconi.
Un grup coral al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur”, dirijat de preacucernicul părinte profesor Cătălin Stanciu, au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, reușind să înmulțească rugăciunea în comuniune prin cântarea armonizată.
Preasfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie și a binecuvântat și a felicitat pe toți credincioșii prezenți.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfinția Sa a vorbit despre vindecarea celor zece leproși, despre virtutea recunoștinței, despre mulțumirea pe care creștinii sunt chemați să o aducă lui Dumnezeu pentru toate darurile primite, pentru permanenta purtare de grijă pe care o arată Creatorul nostru.
Credincioșii prezenți (copii, adolescenți, adulți și vârstnici) au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.
Tot cu această ocazie Preasfinția Sa a cercetat lucrările de restaurare ce se desfășoară la Parohia Sfinții Voievozi din Țăndărei, monument istoric.
Slujbele arhierești sunt transmise live pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live, platformă oferită de Asociația Lăcașuri Ortodoxe.













































