Bărăganul în haine de sărbătoare. 14 ani de la Întronizarea Preasfințitului Vincențiu
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este și sărbătoarea Eparhiei, căci în ajunul acestei zile, în urmă cu 14 ani, Preasfințitul Părinte Vincențiu era instalat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor. Astfel, în ziua de 29 iunie 2023 clerul și dreptmăritorii creștini din Eparhia noastră sărbătoresc întronizarea Preasfințitului Părinte Vincențiu ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor.
Evenimentul a fost marcat de săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești, unde, sub protia Preasfinției Sale au slujit preacuviosul părinte vicar eparhial, preacucernicii părinții consilieri, protopopi, inspectori, preoți și diaconi.
Dialogul liturgic a întreținut de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de preacucernicul părinte diacon Vasile Alin Badea.
La ceas aniversar, Preasfinția Sa a acordat prin hirotesie înaltul rang de Iconom-Stavrofor pentru 8 preoți merituoși din Eparhie.
După Sfânta Liturghie, s-a săvârșit slujba de Te Deum, iar preoții și credincioșii au avut ocazia binecuvântată de a-l felicita pe părintele lor duhovnicesc, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu.
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail a adresat cuvânt de mulțumire Preasfinției Sale, amintind de lucrarea din cei 14 ani de rodnică și părintească activitatea în Episcopia Sloboziei și Călărașilor.
La momentul predicii, Preasfinția Sa a vorbit despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel, despre lucrarea misionară săvârșită, model pentru noi cei de astăzi de mărturisire a credinței creștine.
Preasfinția Sa a mulțumit preoților și credincioșilor pentru dragostea cu care l-au înconjurat la acest moment aniversar, exprimându-și nădejdea că lucrarea de mântuire pe care slujitorii sfintelor altare din cele două județe ale Episcopiei noastre o săvârșesc, va spori înzecit și însutit în anii care vor urma.



















































































