Noutăți

Să nu fim nepăsători la suferința celor din jur

Narcisa Mihaela este o adolescentă din parohia „Sfântul Gheorghe” – Radovanu, județul Călărași și elevă în clasa a X-a la Liceul „Nicolae Bălcescu” – Oltenița.

Ca orice tânăr, Narcisa are speranțe, are un orizont creat pentru viitor și o viață care-i stă înainte.

În urmă cu câteva luni, asupra speranțelor și viitorului acestei tinere, s-au abătut nori negri care i-au întunecat orizontul și bucuria copilăriei, întrucât ea a fost diagnosticată cu osteosarcom (cancer osos), o boală grea și nemiloasă care-i afectează viața de zi cu zi și îi umbrește viitorul. Au fost multe mesaje de solidaritate atât în mod direct cât și indirect față de această copilă, care i-au întărit puterea de a lupta și nădejdea în vindecare. Între primii care au întărit-o s-au aflat părinții, colegii dar în mod deosebit Sfânta Biserică „Mama spirituală a neamului”, atât prin preoții de parohie cât și prin părintele protopop Necula Marian, întrucât ea își are originile în Municipiul Oltenița.

Sfânta Biserică a făcut un pas mai departe trecând de la întărirea nădejdii în mila și ajutorul lui Dumnezeu și rugăciunea permanentă pentru însănătoșirea ei la un ajutor concret în sume de bani, inițiindu-se de către Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Oltenița o colectă pentru Lefegiu Narcisa-Mihaela intitulată „Să nu fim nepăsători la suferința celor din jur”.

Colecta s-a desfășurat timp de două săptămâni la parohiile din Protopopiatul Oltenița și s-a concretizat în strângerea sumei de 15.741 lei, bani ce au fost virați în contul personal al familiei pentru efectuarea de investigații suplimentare și pentru operația ceva avea loc curând în Italia la o clinică de specialitate.

Această acțiune se înscrie armonios în lungul șir al activităților social-filantropicepe care Episcopia Sloboziei și Călărașilor prin Birourile de Asistență Socială ale protopopiatelor și în speță al Protopopiatului Oltenița îl desfășoară, parte din aceste activități fiind cunoscute publicului și o mare parte rămânând în Atotștiința lui Dumnezeu.

Multă sănătate Narcisa, Dumnezeu să te ocrotească și soarele însănătoșirii grabnice să strălucească din nou, cât mai curând pe cerul copilăriei tale.

Mulțumim pe această cale tuturor credincioșilor care au contribuit din puținul lor pentru această faptă de suflet.

A consemnat preacucernicul părinte protopop Marian Necula, protopop al Olteniței.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut