Noutăți

Slujbă arhierească la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”din municipiul Călăraşi

Duminică, 28 decembrie 2014, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”, din municipiul Călăraşi.

Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacucernicii părinți consilieri: Daniel Florin Enașcu și Florin Ionescu, preacucernicul părinte protopop Ramon Eugen Ilie, preoţi şi diaconi.

Pentru activitatea pastorală, misionară și social-filantropică, Chiriarhul locului a acordat rangul de iconom, preoţilor: Malciu Bogdan, Grigoriu Gheorghe-Adrian și Tilică Ionuț Cătălin și sachelar preotului Dinu Vasile Viorel de la parohia Sfânta Mare Muceniță Anastasia.

La momentul predicii Preasfinţia Sa a vorbit despre darurile pe care Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos le aduce fiecăruia dintre noi, despre efortul pe care trebuie să-l facem pentru a-l primi în casa sufletului şi trupului nostru pe Pruncul divin născut în Betleemul Iudeii. Fiind în ultima Duminică a acestui an, se cuvine să facem un bilanț al împlinirilor și neîmplinirilor din anul ce a trecut și să privim cu multă încredere la noul an ce va veni, rugând pe Preabunul Dumnezeu să binecuvinteze cărările vieții noastre.

La sfârșitul slujbei grupul de copii al parohiei a interpretat mai multe colinde, fiecare copil primind din partea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu câte o cruciulița, iar credincioșii câte o iconița cu icoana Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Vincenţiu a cercetat Biserica și Centrul social al Parohiei Sfântul Ierarh Nifon din municipiul Călărași.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut