Noutăți

Întâlnire de lucru cu asistenţii sociali din cadrul Birourilor de asistență ale Protopopiatelor

Joi, 04 decembrie 2014, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop VINCENŢIU, Sectorul Social – Misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor – coordonator al activităţilor social-filantropice din Eparhie, a organizat întâlnirea de lucru cu asistenţii sociali din cadrul Birourilor de Asistenţă Socială ale Protopopiatelor.

În cadrul întâlnirii, au fost respectate punctele stabilite pe ordinea de zi a întâlnirii, după cum urmează:

Prezentarea rezultatelor obținute în urma organizării şi desfăşurării celor 2 Conferințe județene, (în Ialomița, Joi, 20 noiembrie 2014, organizată în Slobozia, la Sala Amfiteatru a Centrului Socio-Cultural Episcopul Damaschin și Călărași, Joi, 27 noiembrie 2014, organizată în Oltenița, la Sala de festivități a Primăriei Oltenița), conform Graficului de activitate pe anul 2014 al Sectorului Social-Misionar; Aspecte importante în ce privește procesul de raportare anuală al activităţii social-filantropice desfăşurată în cadrul structurilor din cuprinsul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor; Aspecte tehnice în ce priveşte elaborarea şi transmiterea rapoartelor trimestriale care vizează activitatea social-filantropică din cadrul Birourilor de asistență socială cât și din cadrul parohiilor din cuprinsul eparhiei.

La această întâlnire, au participat consilierul eparhial social și inspectorul social din cadrul Sectorului Social-Misionar, directorul executiv al Asociației Socio-Culturale „Matei Basarab”, 6 asistenţi sociali și 2 referenți sociali din cadrul Birourilor de asistență socială ale Protopopiatelor Slobozia, Fetești, Urziceni, Călărași, Lehliu și Oltenița.

Întâlnirea a fost apreciată ca fiind necesară, interactivă, deschisă şi eficientă.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut