Noutăți

Seminar de formare pentru 20 de coordonatorii sociali din Protopopiatul Călărași

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop VINCENŢIU, Sectorul Social – Misionar, coordonator al activităţilor sociale din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, a organizat, marți, 20 octombrie 2014, seminarul de formare cu tema Rolul coordonatorului social în implementarea metodelor, tehnicilor și instrumentelor folosite în asistența socială.

Exerciţiile pe grupe de lucru au evidenţiat metodele și tehnicele folosite în intervenția socială realizată la nivelul parohiei. Cei prezenți au completat modelul cererii de acreditare care se depune în vederea acreditării parohiilor ca furnizor de servicii sociale, conform normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012.

Coordonatori sociali au reprezentat următoarele parohii din cuprinsul Protopopiatul Călărași: Măgureni, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Călărași, Sfânta Anastasia – Călărași, Satnoieni, Sfântul Nicolae – Modelu, Sfântul Ioan Botezătorul(Alexe) – Călărași, Adormirea Maicii Domnului – Călărași, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – Călărași, Vâlcelele, Independența, Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Călărași, Sfântul Nifon – Călărași, Ciocănești, Sfânta Cuvioasă Parascheva – Călărași, Ceacu, Grădiștea, Potcoava, Alexandru Odobescu, Dorobanțu și Vărăști.

Întâlnirea a fost apreciată ca fiind necesară și constructivă în îmbunătățirea activităţii social-filantropice dezvoltate la nivelul parohiilor, locul desfășurării fiind în sala multifuncţională (sala 15) a Centrului Socio – Cultural „Episcopul Damaschin” al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut