Seminar de formare pentru 20 de preoți din Protopopiatul Călărași
Luni, 20 octombrie 2014, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Sectorul Social-Misionar a organizat seminarul de formare cu tema Metode, tehnici și instrumente folosite în asistența socială pentru 20 de preoți din Protopopiatul Călărași.
Prin intermediul exerciţiilor pe grupe de lucru, preoţii participanţi au realizat schimburi de experienţă, fiind prezentate modele de bună practică din asistenţa socială desfăşurată în cadrul parohiilor. În cadrul seminarului au fost prezentate şi discutate metodele și tehnicile folosite în intervenția socială realizată la nivelul parohiei precum și necesitatea acreditării parohiilor ca furnizor de servicii sociale, conform normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012.
Parohiile reprezentate la acest seminar au fost: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Călărași, Modelu, Ceacu, Sfântul Ioan Botezătorul – Călărași, Sfântul Nicolae – Măgureni, Vărăști, Dorobanțu, Sfânta Mare Muceniță Anastasia – Călărași, Vâlcelele, Independența, Satnoieni, Grădiștea, Sfânta Cuvioasă Parascheva – Călărași, Alexandru Odobescu, Sfântul Ierarh Nifon – Călărași, Unirea, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – Călărași, Sfântul Nicolae Catedrală – Călărași, Ciocănești și Adormirea Maicii Domnului – Călărași.
Întâlnirea s-a desfășurat în sala multifuncţională (sala 15) a Centrului Socio – Cultural „Episcopul Damaschin” al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.