Permanența Consiliului Eparhial
Miercuri, 27 august 2014, a avut loc şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, având pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pastoral – misionare şi administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor şi protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.
Din hotărârile Permanenţei Consiliului Eparhial amintim:
– S-a luat act de ultimele comunicări ale Cancelariei Sfântului Sinod și s-au aprobat măsuri de implementare a acestor hotărâri;
– S-au mișcări de personal clerical, monahal și neclerical în cadrul Eparhiei noastre;
– S-au aprobat lucrări de restaurare și înfrumusețare a lăcașurilor de cult și caselor parohiale din Eparhie;
– S-a acordat arhiereasca binecuvântare preotului Ştefan-Cătălin Niţă, de la parohia „Sfântul Gheorghe” – Prozanic, Protopopiatul Olteniţa, pentru desfăşurarea la nivel de parohie a proiectului Bursa „Preot Dumitru Constantinescu”;
– S-a acordat arhiereasca binecuvântare pentru susţinerea a două concerte la Strasbourg, Franţa, de către Corala „Sfântul Mina” a Protopopiatului Slobozia, în perioada 20-24 octombrie 2014.
– Au fost acordate mai multe ajutoare unor credincioşi aflaţi în situaţii sociale şi medicale deosebite, din fondurile destinate acestor situaţii.