Noutăți

Duminica Floriilor la Mănăstirea Balaciu

În Duminica Floriilor, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Balaciu, înconjurat de un sobor de părinți consilieri, părinţi stareţi, preoţi şi diaconi, în prezenţa oficialităţilor locale şi a multor credincioşi.

În cadrul Sfintei Liturghii Întâistătătorul Eparhiei noastre a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Hristofor.

La momentul predicii, Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre al şaselea popas al Postului Mare, Duminica Floriilor, intrarea în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos. A pus la inimă credincioşilor faptul că odată cu această Duminică începe Săptămâna Patimilor, o săptămână în care suntem chemaţi să participăm la evenimentele mântuitoare, întâmplate acum aproape 2000 de ani, care se vor actualiza, în sufletele fiecăruia dintre noi, prin slujbe care se vor săvârşi în aceste zile.

Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a cerut tuturor credincioşilor să se pregătească duhovniceşte pentru o autentică participare la „drama Golgotei”, spre întâmpinarea bucurie Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, nădejdea mântuirii noastre.

După Sfânta Liturghie Întâistătătorul Eparhiei noastre a vizitat parohiile Copuzu și Crăsani, apoi a mers cu ramuri de finic şi iconiţe la beneficiarii Căminului de persoane vârstnice din localitatea Balaciu.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut