Noutăți

1 martie – Mărţişorul, simbol al primăverii

Vineri, 28 februarie 2014, Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Asociația Socio – Culturală „Matei Basarab” Slobozia, a organizat o activitate în cadrul căreia au pregătit și oferit mărțișoare cu ocazia zilei de 1 Martie.

Astfel, copiii au confecționat împreună cu voluntarii Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate și ai Asociației Socio – Culturală „Matei Basarab” Slobozia, mărțișoare pe care le-au oferit mămicilor, doamnelor învățătoare/diriginte și tuturor doamnelor angajate în cadrul Centrului Eparhial.

De asemenea, cu această ocazie au fost oferite pachete cu alimente de bază în valoare de 480 ron, familiilor ai căror copii participă la activitățile desfășurate în cadrul Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate.

Activitatea desfășurată a fost apreciată atât de copiii prezenți cât și de voluntarii celor două organizații, ca fiind o activitate educativă, instructivă și interactivă.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut