Noutăți

Cerc pastoral misionar la Parohia Pătrimea – Coșereni

La îndemnul părintelui Bogdan-Ionuț Stancu, Protopopul Urzicenilor, miercuri, 22 ianuarie 2014, la parohia Pătrimea din localitatea Coșereni, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu. Alături de preacucernicia sa au mai participat preoții din cercul pastoral.

Credincioșii au venit în număr mare la acest eveniment, pe care părintele paroh Florin Ivan l-a catalogat drept o zi de sărbătoare pentru comunitatea parohială, spunând despre creștini că fac dintr-o zi obișnuită zi de sărbătoare, ori de câte ori se roagă.

În cuvântul de învățătură rostit de părintele protopop Bogdan Ionuț Stancu au fost enumerate semnificațiile anului 2014, atât la nivel de Patriarhie cât și pe plan local, la nivel de Episcopie și Protopopiat. Astfel, a amintit că Sfântul Sinod a declarat 2014 „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. Dar, tot în anul 2014, Episcopia Sloboziei și Călărașilor serbează 20 de ani de la întronizarea primului ierarh, iar Protopopiatul Urziceni împlinește 300 de ani de existență.

Cu acest prilej, toate manifestările cultural religioase din anul 2014, care vor avea loc în parohiile din protopopiat, vor sta sub egida acestor evenimente.

A consemnat Preot Marian Mihalache, Parohia Sintești


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut