Comunicate Noutăți

21 noiembrie 2011 – Comunicat de Presă

O singură voinţă – Un împătrit păcat: neascultare, minciună, manipulare şi provocare de neînţelegeri în sânul comunităţii parohiale din Reviga

Cu privire la derularea cazului de cercetare canonică a părintelui Casian Ovidiu Pandelică, în cadrul Consistoriului Eparhial – Instanţă disciplinară şi de judecată pentru delictele şi abaterile clerului de mir, Biroul de Presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, aduce la cunoştinţa opiniei publice, următoarele:

Săvârşirea păcatului alterează lucrarea comunităţii ecleziale. Durerea provocată de păcat este cu atât mai mare, cu cât vina aparţine „casnicilor” (Matei 10, 36), a celor apropiaţi, care aveau în grijă respectarea normelor bisericeşti, şi care, ei – fără regret şi responsabilitate – sunt primii care le încalcă, prinzând în păcat şi pe credincioşii mireni, devenind astfel o piatră de poticnire şi un prilej de păcătuire pentru alţii (Romani 14, 13).

Vineri, 18 noiembrie 2011, ora 9.00, părintele Casian Ovidiu Pandelică a fost convocat în faţa Consistoriului Eparhial, fiind învinuit de: neglijenţă întru îndeplinirea îndatoririlor bisericeşti statutare; neascultare continuă faţă de autorităţile superioare bisericeşti; Provocare de grave neînţelegeri în sânul comunităţii eclesiale şi atitudine refractară faţă de autoritatea bisericească, statutară.

În cadrul şedinţei Instanţei de disciplină, atitudinea părintelui Casian Ovidiu Pandelică a fost, în continuare, una de neascultare şi de sfidare a bunului simţ, a normelor canonice, statutare şi regulamentare. În plus, necunoaşterea unor norme elementare de drept canonic, dovedeşte pe lângă atitudine răuvoitoare şi slaba pregătire teologică acumulată în Facultatea de Teologie de la Piteşti – for de învăţământ teologic desfiinţat începând cu anul universitar 2011-2012, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Părintele Ovidiu Casian Pandelică a depus o „contestaţie” la decizia de suspendare pe perioada cercetării disciplinare. Trecând peste faptul că suspendarea se impune din oficiu pe perioada desfăşurării unor cazuri de cercetare disciplinară gravă (conform art. 74 „Regulamentului de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române”), contestaţia părintelui Casian Ovidiu Pandelică cuprinde inepţii care trădează grave lacune teologice. Trimiterea pentru 30 zile la Mănăstirea Balaciu a fost o măsură pentru întărirea vieţii lui duhovniceşti, pentru rugăciune şi meditaţie.

Şi pentru a arăta în plus că acolo unde se întâlneşte lipsa de pregătire teologică şi neascultarea canonică, rezultatul este unul previzibil – deşi Ignorantia legis non excusat – Ignoranţa legii nu are scuză, părintele Ovidiu Casian Pandelică a predat ilegal documentele parohiale Consiliului Parohial al parohiei Reviga, făcând abstracţie de faptul că predarea şi primirea gestiunii parohiale se face numai în temeiul unei dispoziţii scrise a Ierarhului.

Chiar dacă comportamentul părintelui Casian Ovidiu Pandelică este unul reprobabil, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor îndeamnă la responsabilitate şi la preţuirea adevărului, în orice situaţie, mai presus de orice impuls sentimental sau manipulare. Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6) – cuvinte ce relevă faptul că numai în Adevăr putem fi liberi.

Biroul de presă

al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor

massmedia@sf-esc.ro


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut