Noutăți

Preotul Neagu Vasile de la parohia Reviga a trecut la Domnul

După o cumplită suferinţă a plecat spre casa Tatălui Ceresc vrednicul lucrător în via Domnului, Preacucernicul Preot Neagu Vasile de la Parohia Reviga.

Născut în data de 17 aprilie 1960 în satul Apostolache, judeţul Prahova, din părinţi credincioşi dedicaţi slujirii lui Dumnezeu, Părintele Vasile a urmat cursurile Seminarului din București şi ale Facultăţii de Teologie din Pitești, apreciat de profesori şi colegi datorită râvnei pentru studiu şi a comportamentului exemplar.

Prin grija permanentă pentru sufletele încredinţate, Părintele Vasile a cucerit pentru Împărăţia lui Dumnezeu pe enoriaşi, atât prin cuvântările şi cântările din sfântul locaş, precum şi prin pastoraţia de zi cu zi la casele celor aflaţi în suferinţă.

A slujit ca preot al lui Hristos timp de 20 de ani, 19 ani la Parohiile Tovărășia și Nicolești iar din luna aprilie 2012 la parohia Reviga. În toate parohiile păstorite s-a remarcat ca un bun slujitor pentru mântuirea turmei încredințate, fiind apreciat atât de colegii preoți, cat mai ales de credincioșii păstoriți.

Acum, când sufletul Preacucernicului Părinte Neagu Vasile merge la Milostivul Hristos spre care a năzuit întreaga sa viaţă, toate cele trei comunități păstorite dimpreună cu fraţii preoţi înalţă rugă către Dumnezeu ca sufletul său bun să fie aşezat în ceata preoților de mir adormiți în Domnul..

Dumnezeu să-l odihnească!


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut