Slujbă arhierească la Mănăstirea Slobozia
Vineri, 6 decembrie 2013, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia.
Sub protia Preasfinţiei Sale, la slujbă au participat preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, Exarhul Mănăstirilor din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, preacucernicii părinţi consilieri Daniel Florin Enaşcu, Florin Ionescu şi Nicuşor Silviu Dascălu, părinţi stareţi, preoţi şi diaconi.
În cadrul Sfintei Liturghii a hirotonit întru preot pe diaconul Ionuţ Florinel Seimeanu pe seama Parohiei Mihai Viteazu, Protopopiatul Călăraşi.
În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a vorbit despre viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Nicolae, cel numit „Chip al blândeţelor”, despre prezenţa în viaţa noastră a Sfântului Ierarh şi ajutorul pe care-l primim de la Dumnezeu în rugăciunile pe care le facem Sfântului Nicolae.
Chiriarhul locului a acordat Ordinul „Crucea Sloboziei, în Grad de Cavaler” domnului primar al municipiului Slobozia, Alexandru Stoica şi domnului Alexandru Potor, Preşedintele GAL-urilor din România şi Preşedintele GAL Dunărea de Jos, pentru lucrarea pilduitoare în folosul comunităţilor parohiale.
După Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei noastre a binecuvântat credincioşii prezenţi la slujbă.