Şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial
Administrator, SF-ESC | 25 noiembrie 2013
Miercuri, 20 noiembrie 2013, a avut loc şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, având pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pastoral – misionare şi administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor şi protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.
Din hotărârile Permanenţei Consiliului Eparhial amintim:
– S-au aprobat mişcări de personal în cadrul mănăstirilor şi parohiilor Eparhiei;
– S-au aprobat lucrări de consolidare şi înfrumuseţare pentru mai multe biserici parohiale din Eparhia noastră;
– S-a analizat şi soluţionat problema ajutorării unor preoţi şi credincioşi aflaţi în situaţii sociale şi medicale deosebite.