Cuvânt pentru Conferinţa organizată de Sectorul Social-Misionar
Cuvânt pentru Conferinţa organizată de Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor
Preacucernici Părinţi,
Doamnă consilier,
Onorată audienţă,
Am primit cu bucurie vestea organizării acestei Conferinţe cu tema Modele de bună practică din asistenţa socială, implementate în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cu scopul de promova activitatea social-filantropică pe care instituţia noastră a săvârşit-o până în acest moment.
Este necesară o astfel de manifestare, mai ales în contextul în care Biserica Ortodoxă Română este acuzată pe nedrept de o parte a unei mass-media rău intenţionată de indiferenţă la nevoile celor defavorizaţi.
Încă din cele mai vechi timpuri, o dată cu coagularea primelor comunităţi de creştini, filantropia a fost o consecinţă logică a unei învăţături care propovăduieşte iubirea aproapelui, stare sufletească şi mod de fiinţare, ce îşi extrage conţinutul din cuvântul dumnezeiesc, înscris cu slove sfinte în Evanghelia Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, în capitolul 3, versetul 16: Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Aşadar, iubirea lui Dumnezeu faţă de întreaga Sa Creaţie, oferită ca dar umanităţii, se transformă astfel în modelul demn de urmat pentru toţi aceia care vor să fie asemenea lui Dumnezeu (Facere 1, 26).
În legătură cu relaţia dintre credinţa noastră şi faptele milei creştine, credem că atotcuprinzător în acest context este îndemnul Sfântului Apostol Iacov care, în Epistola sa, capitolul 2, versetele 14-18, transmite fiilor lui duhovniceşti aceste cuvinte nepieritoare: Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea.
Însăşi structura Sfintei Liturghii trimite la respectul faţă de aproapele nostru, indiferent de starea socială, etnie sau pregătire intelectuală. Nimeni nu se desăvârşeşte în Biserică decât prin celălalt. Toate încercările pe care le îngăduie Dumnezeu nu sunt altceva decât posibilităţi concrete pentru noi de a ne lucra propria mântuire. Dacă rămâi indiferent la suferinţa aproapelui, fără îndoială că eşti departe de calea strâmtă către desăvârşire: Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. (Matei 7, 14)
Actul filantropic în Biserica Ortodoxă se face fie personal, fiecare credincios îngrijindu-se de propria mântuire, dar şi de a celui de lângă el, şi instituţional, prin parohie sau structurile eparhiale, aşa cum este şi cazul de faţă, când vorbim atât de Sectorul Social Misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, cât şi de Asociaţia Socio-culturală Matei Basarab.
Prin aceste mijloace, Biserica lui Iisus Hristos dovedeşte că are, pe lângă o dimensiune fundamentală soteriologică şi atributul caritativ.
Totuşi, şi insist pe această diferenţiere, Biserica Ortodoxă nu trebuie confundată cu un ONG care îşi desfăşoară activitatea strict pe un anume sector de activitate. Să nu uităm faptul că principala menire a Bisericii lui Dumnezeu este aceea de a fi poartă către Împărăţia lui Dumnezeu. Misiunea Bisericii, inima ei şi principiul care îi oferă dinamicitate, este completată într-un mod fericit de actele caritabile pe care le săvârşeşte.
Creştinul ortodox nu este de acord cu principiul de bază al oricărui sistem laic ce oferă servicii sociale, şi anume: Don’t get emotionally involved! Tocmai aceasta este marea diferenţă. Problemele aproapelui devin şi problemele noastre, personale. Analogia folosită de Sfântul Apostol Pavel în Epistola Întâi către Corinteni (cap.12, vers. 27), atunci când vorbeşte despre alcătuirea Bisericii ca trup cu multe mădulare, ne trimite cu gândul la relaţia de interdependenţă care există între credincioşi, dar şi dependenţa totală faţă de adevăratul conducător al acestei instituţii divino-umane, Iisus Hristos. Asemenea unei lumânări care se consumă pe sine luminând pe alţii şi creştinul ortodox îşi asumă conştient suferinţele aproapelui, aşa cum Mântuitorul lumii a luat asupra Sa toate păcatele lumii, spălându-le cu sângele Său Sfânt, pe dealul Golgotei.
Felicităm pe organizatori şi mulţumim tuturor acelora care au binevoit să răspundă chemării Noastre, având nădejdea că acest schimb de experienţă, din care cu toţii avem de învăţat, va fi în beneficiul credincioşilor noştri, care parcurg perioade mai mult sau mai puţin faste.
Cred că acum sunt potrivite aceste cuvinte ale marelui Apostol al neamurilor pe care, cu toată dragostea, vi le adresez: Însuşi Domnul păcii să vă dăruiască vouă pace totdeauna şi în tot chipul! Domnul fie cu voi cu toţi! (2 Tesaloniceni 3,16)
Al vostru pururi rugător către Domnul,
† VINCENŢIU
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
