Noutăți

Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Slobozia

10 noiembrie 2013, în Duminica a 25-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muşcelului şi Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor au slujit la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia.

Această zi a fost încununată de Sfânta Liturghie, unde sub protia celor doi ierarhi au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, exarhul mănăstirilor, părinţi stareţi, preoţi şi diaconi.

Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia a dat răspunsurile liturgice.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa, a explicat sensul duhovnicesc al pericopei evanghelice despre samarineanul milostiv, punând la inimă îndemnul Mântuitorului, acum, la începutul Postului Naşterii Domnului, ca fiecare să ne facem aproapele tuturor celor căzuţi între tâlharii păcatelor şi ai viciilor.

Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muşcelului i-a îndemnat pe credincioşi, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, să se împace cu Dumnezeu, să se împace cu aproapele şi cu sine însuşi, pentru a lăuda pe Dumnezeu prin faptele lor.

Chiriarhul locului a hirotesit întru protosinghel pe ieromonahul Nectarie, din obştea mănăstirii şi a acordat Ordinul „Crucea Sloboziei, în Grad de Cruce Aniversară” domnului colonel Nicolae Parepa.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muşcelului şi Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor au binecuvântat toţi credincioşii prezenţi la slujbă.

Mâine, 11 noiembrie 2013, racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia se va întoarce în Arhiepiscopia Argeşului şi Muşcelului de unde au venit.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut