20 iulie 2013 – Slujbă arhierească la Mănăstirea Frăţileşti – Sudiţi
Sâmbătă, 20 iulie 2013, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Frăţileşti-Sudiţi, cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”.
Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au participat Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail Mîţ, Exarhul Mănăstirilor şi Schiturilor, Preacucernicul Părinte Consilier Daniel Enașcu, preacuvioși părinți stareți, preoţi şi diaconi, alături de autorităţi locale şi mulțime de credincioși. Răspunsurile la strană au fost date de elevi ai Seminarului Teologic din Slobozia.
La momentul predicii Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre marea evlavie pe care creștinii ortodocși o au pentru Sfântul Prooroc Ilie, care, potrivit Sfintei Tradiții va fi Înaintemergător al Mântuitorului Iisus Hristos la a doua Sa venire întru slavă; despre credința sa puternică și râvna pentru slujirea lui Dumnezeu.
După Sfânta Liturghie a binecuvântat credincioşii prezenţi la slujbă.