Noutăți

27 iunie 2013 – Seminar de formare – „Intervenţia socială la nivelul parohiilor”

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin Sectorul Social – Misionar, coordonator al activităţilor sociale din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor în colaborare cu Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Fetești, a organizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, joi, 27 iunie 2013, un seminar de formare pentru preoţi, cu tema „Intervenţia socială la nivelul parohiilor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor”.

În cadrul seminarului de formare, prin intermediul lucrului în echipă preoții prezenţi au identificat tipurile de activităţi social-filantropice desfăşurate în cadrul parohiilor, categoriile de beneficiari pentru care se pot iniția și dezvolta servicii sociale şi a fost evidenţiată importanţa comunicării în procesul intervenţiei în domeniul social.

La acest seminar de formare a participat un număr de 25 de preoţi din Protopopiatul Fetești, care au apreciat ca puncte tari ale întâlnirii modul de prezentare și schimbul de experiență, fiind prezentate exemple și modele de bună practică din asistența socială.

Locul desfăşurării întâlnirii a fost sala multifuncţională (sala 15) a Centrului Socio – Cultural „Episcopul Damaschin” al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut